DISTRIBUIȚI
The Independent

Fostul premier britanic David Cameron a dezvăluit joi că a cerut un sprijin discret din partea reginei Elisabeta a II-a în campania pentru referendumul privind independenţa Scoţiei în 2014, „panicat” după sondaje care anticipau o victoriei a taberei ‘Da’, potrivit agerpres.

Întrebat de AFP, Palatul Buckingham a refuzat orice comentariu, dar o sursă apropiată de Palat a spus la BBC că remarca lui Cameron nu a fost primită bine, conversaţiile dintre regină şi interlocutorii săi fiind menite să rămână confidenţiale.


Citește și : Fostul dictator tunisian Zine Abidine Ben Ali a murit în exil

„Nu este în interesul niciunei persoane” de a face publice aceste discuţii, a spus sursa citată.

Cameron a explicat la BBC că o posibilă victorie a taberei pro-independenţă i-a provocat „un sentiment de panică tot mai mare că totul s-ar putea termina prost” şi a solicitat atunci sprijinul reginei, a cărei funcţie îi impune totuşi să rămână neutră.

„Îmi amintesc de conversaţiile pe care le-am avut cu secretarul meu privat şi pe care el le-a avut cu secretarul privat al reginei şi pe care eu le-am avut cu acesta din urmă, fără a cere ceva deplasat sau neconstituţional, ci doar un mic semn despre care credeam că va face diferenţa”, a explicat Cameron într-un documentar despre anii în care s-a aflat la putere şi care este difuzat joi seară, în ziua apariţiei memoriilor sale.

Cu câteva zile înainte de referendumul din septembrie 2014, Elisabeta a II-a şi-a exprimat speranţa că „oamenii vor reflecta foarte atent la viitor”, un comentariu interpretat de unionişti ca un consemn al reginei de a menţine integritatea ţării.

„Deşi foarte succint, (mesajul) a permis o uşoară modificare a percepţiei asupra lucrurilor”, a declarat Cameron la BBC.

Scoţienii au votat în cele din urmă în proporţie de 55% pentru rămânerea în Regatul Unit.

Citește și : Preşedintele Israelului va iniţia duminică seria de consultări pentru desemnarea viitorului prim-ministru

Această dezvăluire a lui Cameron a provocat o reacţie de indignare din partea partidului scoţian pro-independenţă, la putere în Scoţia.

Acest lucru „nu este doar deplasat, dar arată de asemenea cât de disperat era premierul în faza finală a campaniei pentru referendumul scoţian”, a scris pe Twitter Alex Salmond, fost premier scoţian (2007-2014) şi fost lider al separatiştilor scoţieni din SNP.

Odată cu Brexit-ul, SNP a pus pe tapet ideea unei noi consultări în anii următori, fără o dată exactă până acum.