DISTRIBUIȚI
Twitter

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, l-a însărcinat marţi să formeze guvernul pe fostul ministru de externe Daniel Mitov, membru al partidului conservator GERB al premierului în exerciţiu Boiko Borisov, care a renunţat să încerce obţinerea unui nou mandat, formarea unei majorităţi în jurul acestui partid având oricum slabe şanse de reuşită, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Partidul GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) a câştigat alegerile din 4 aprilie, dar cu numai 75 de parlamentari din 240, şi fără aliaţi nu va putea forma guvernul, având în vedere că toate celelalte cinci partide parlamentare au respins orice susţinere a acestei formaţiuni.


Citește și : 260 de ONG-uri cer 5,5 miliarde de dolari pentru a salva de la foamete 34 de milioane de oameni

Boiko Borisov, spitalizat luni pentru o operaţie la genunchi, a renunţat atât la mandatul de parlamentar cât şi la intenţia de a deveni încă o dată premier, astfel că preşedintele Radev l-a desemnat prim-ministru pe Daniel Mitov, care are la dispoziţie şapte zile să formeze o majoritate.

Borisov a anunţat într-un mesaj transmis pe Facebook din spital că formaţiunea sa va tatona situaţia doar până joi, iar dacă într-adevăr se confirmă că nu poate forma o majoritate, lucru despre care s-a declarat sigur că se va întâmpla, atunci partidul său nu va propune un guvern şi va preda mandatul de formare a executivului.

În acest caz, preşedintele Radev, un adversar politic al lui Borisov, va însărcina cu formarea guvernului partidul aflat pe locul doi la alegeri, partidului anti-sistem ”Există un Astfel de Popor” (ITN), formaţiune creată după protestele anticorupţie din vara anului trecut şi condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov, care a obţinut 51 de mandate.

Însuşi Borisov l-a îndemnat pe acesta din urmă să-şi asume formarea unei majorităţi, ”pentru că Bulgaria are nevoie de un guvern stabil”. Dar, ”într-o zi, mă voi întoarce”, a promis cel care fost de trei ori premier al Bulgariei şi a câştigat de cinci ori alegerile legislative.

Citește și : O cofetărie din Ungaria vinde deserturi în formă de vaccin: Galben pentru AstraZeneca, verde pentru Pfizer

Alegerile din 4 aprilie au creat un parlament foarte fragmentat şi o majoritate este greu de constituit în orice combinaţie politică. Pe lângă ”Există un Astfel de Popor” (ITN) în legislativ au intrat încă două noi formaţiuni contestatare create în urma protestelor din vara anului trecut, respectiv partidul liberal-conservator Bulgaria Democratică şi formaţiunea de stânga denumită ”Ridicaţi-vă! Mafia – afară!”, care acuză partidele ce au dominat scena politică bulgară în ultimul deceniu – GERB şi Partidul Socialist – că sunt parte a aceluiaşi sistem corupt.

Dacă nici GERB şi nici ITN nu reuşesc să formeze o majoritate, preşedintele va desemna un al treilea grup parlamentar să formeze executivul, iar dacă şi acesta va eşua el va trebui să dizolve parlamentul şi să numească un guvern interimar care va pregăti alegerile anticipate.