DISTRIBUIȚI

Danemarca, ţară ce are una dintre cele mai restrictive politici de primire din Europa, a anunţat marţi că va înăspri condiţiile de naturalizare, excluzându-i în special pe toţi cei care au fost condamnaţi la închisoare, transmite AFP, potrivit agerpres.  

”A obţine cetăţenia daneză este o mare declaraţie de încredere din partea societăţii daneze; este aşadar necesar să ridicăm ştacheta pentru a decide cine poate deveni cetăţean danez”, a indicat Ministerul pentru Migraţie danez, într-un comunicat.


Citește și : 260 de ONG-uri cer 5,5 miliarde de dolari pentru a salva de la foamete 34 de milioane de oameni

Pentru candidaţii la naturalizare, va trebui să nu existe nicio ‘pată neagră’: nicio condamnare, nici măcar cu suspendare, şi dovada că şi-au asigurat mijloacele de subzistenţă în cel puţin trei ani şi jumătate din ultimii patru ani, comparativ cu cel puţin patru ani şi jumătate din ultimii cinci ani până acum.

Acordul prezentat de guvernul social-democrat, cu sprijinul a trei partide ale opoziţiei de dreapta, face o referire la ‘valorile daneze’, incluzând cinci întrebări pe acest subiect în timpul examinării candidaţilor, în plus faţă de probele orală şi scrisă de limbă.

”Vrem să fim absolut siguri că aceia care primesc cetăţenia daneză, cu toate drepturile care decurg de aici, sunt bine integraţi în societatea daneză şi au adoptat-o în mod egal – inclusiv valorile daneze”, a explicat ministrul pentru migraţie danez, Mathias Tesfaye.

Citește și : O cofetărie din Ungaria vinde deserturi în formă de vaccin: Galben pentru AstraZeneca, verde pentru Pfizer

Potrivit Institutului de Statistică danez, 11% dintre cei 5,8 milioane de locuitori ai Danemarcei sunt de origine străină.

În 2020, dintre cele 7.000 de persoane devenite cetăţeni danezi, mai mult de jumătate erau europene.