DISTRIBUIȚI
DW

Danemarca a propus marţi interzicerea purtării vălului islamic integral (burqa sau niqab) în locurile publice, transmite dpa.

‘Este incompatibilă cu valorile societăţii daneze sau cu respectul faţă de comunitate ascunderea feţei în întâlnirile din spaţiile publice’, a explicat ministrul danez al justiţiei, Soren Pape Poulsen, conform agerpres.


Interdicţia s-ar referi la vălul integral, dar şi la măştile de faţă şi bărbile false, nu însă şi la măştile de protecţie.

Citește și : Hassan Rohani : Iranul nu va negocia cu ‘nimeni’ capacităţile sale militare

Excepţie vor mai face articolele vestimentare purtate pe timp de iarnă pentru a proteja împotriva frigului, precum fularele, dar şi costumele şi măştile de carnaval sau Halloween.

Persoanele aflate la prima contravenţie vor risca o amendă de 1.000 de coroane daneze (165 de dolari). Aceasta va creşte însă în caz de recidivă, ajungându-se la 10.000 de coroane începând de la a patra contravenţie.

Mai multe agenţii şi instituţii vor fi solicitate să formuleze eventuale propuneri suplimentare înainte ca legea să fie prezentată în parlament.

Poulsen este liderul Partidului Conservator, membru în coaliţie tripartită minoritară de centru-dreapta.

Atât social-democraţii, cea mai mare formaţiune de opoziţie, cât şi Partidul Poporului, care susţine coaliţia, sprijină această interdicţie.

Un raport din 2010 estima că până la 200 de femei, într-o ţară cu 5,7 milioane de locuitori, purtau văl islamic integral.