DISTRIBUIȚI

Danemarca a anunţat marţi că va „împrumuta” 55.000 de doze de vaccin AstraZeneca landului german vecin Schleswig-Holstein, după ce l-a retras din programul său de vaccinare împotriva coronavirusului din cauza temerilor legate de efectele secundare, notează AFP, potrivit agerpres.

„În urma unei cereri din partea ministrului-preşedinte al landului Schleswig-Holstein, guvernul a decis să pună la dispoziţia regiunilor frontaliere 55.000 de doze de vaccin AstraZeneca”, a declarat Ministerul danez de Externe într-un comunicat.


Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

„Dozele de vaccin vor fi returnate conform unui termen stabilit de comun acord”, a adăugat el.

Danemarca a fost prima ţară europeană care a anunţat săptămâna trecută abandonarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, justificând această opţiune radicală prin efectele secundare „rare”, dar „grave”, în pofida undei verzi din partea autorităţii de reglementare europene şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru utilizarea lui.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Regatul scandinav îşi continuă campania de imunizare deocamdată cu vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna şi a indicat că poate reintroduce vaccinul AstraZeneca la o dată ulterioară „dacă situaţia se schimbă”.

Ţara are un stoc de 200.000 de doze de ser AstraZeneca.

Germania, care a recomandat AstraZeneca pentru persoanele de peste 60 de ani, luptă împotriva unui al treilea val de contaminare cu coronavirus.