DISTRIBUIȚI
The Times of Israel

Ziarul britanic Daily Mail a justificat joi publicarea unor fotografii în care fostul premier israelian Ehud Barak este surprins în 2016 la intrarea în locuinţa miliardarului american Jeffrey Epstein, deja condamnat şi recent inculpat din nou pentru infracţiuni sexuale legate de minori, transmite AFP, potrivit agerpres.

Avocaţii lui Barak au cerut publicaţiei să retragă imediat articolul şi imaginile de pe internet şi să îi plătească despăgubiri fostului prim-ministru.


Citește și : SUA intenţionează să achiziţioneze drone de atac autodestructibile din Israel

Ziarul a publicat fotografiile doar pe site-ul de internet DailyMail.com, înregistrat în Statele Unite, nu şi în versiunea tipărită a tabloidului din Regatul Unit, unde legile care pedepsesc calomnia sunt mai stricte. În imagini, Barak are faţa parţial ascunsă; în aceeaşi zi, în reşedinţa lui Epstein din New York au intrat mai multe femei tinere.

Daily Mail a declarat agenţiei France Presse că „îşi susţine 100% articolul” privind relaţiile lui Barak cu „pedofilul condamnat Jeffrey Epstein”. „Remarcăm că afirmaţiile domnului Barak potrivit cărora nu a participat la activităţile ilegale ale domnului Epstein sunt o dezminţire a unor afirmaţii pe care nu le-am făcut niciodată”, adaugă ziarul, care în articol ironizase vizita făcută de fostul şef al guvernului israelian „în ciuda afirmaţiilor sale că nu a socializat niciodată cu pedofilul şi cu fetele lui”. Articolul nu va fi eliminat deoarece „este absolut clar că este un episod de interes public major”.

Barak se află în campanie electorală pentru alegerile legislative din Israel, care vor avea loc în septembrie. El a lăsat să se înţeleagă că apariţia articolelor despre al ar putea fi legată de adversarul său politic, premierul Benjamin Netanyahu, vizat de dosare de corupţie.

Citește și : Cel puțin 12 morți și peste 80 de răniți după explozia a două mașini-capcană în orașul afgan Kandahar

Epstein a fost condamnat în 2008 la doar 13 luni de închisoare, pentru exploatare sexuală, în urma unui acord cu Alexander Acosta, care era atunci procuror federal în statul Florida. În 12 iulie a.c., Acosta a fost obligat să demisioneze din funcţia de ministru al muncii pe care o ocupa în administraţia preşedintelui Donald Trump.

Omul de afaceri a fost inculpat din nou pe 8 iulie, la New York, şi este acuzat de exploatarea sexuală a zeci de minore. Joi, un judecător federal a respins o solicitare de eliberare condiţionată a acestuia chiar în schimbul unei cauţiuni de peste 100 de milioane de dolari, apreciind că „inculpatul reprezintă un pericol pentru societate” şi riscă să fugă.