DISTRIBUIȚI

Populaţia adultă din Franţa ar trebui vaccinată în procent de 90% până la 1 septembrie pentru a spera la o revenire la viaţa normală, conform unui studiu care arată că această rată este mult mai mare decât ponderea francezilor care se declară dispuşi să fie vaccinaţi, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Aceste noi metode de calcul ale cercetătorilor de la Institutul Pasteur, Institutul de Sănătate Publică şi Înalta Autoritate de Sănătate pornesc de la ipoteza că, în toamnă, rata de reproducere (R0) a coronavirusului, fără nicio măsură de control a epidemiei, ar fi cel puţin egală cu 3, ca în primul val. Este şi mai probabil să ajungă la 4 din cauza prezenţei majoritare pe teritoriul Franţei a variantei britanice, mai contagioase. În prezent, aproximativ 20% dintre francezi au fost infectaţi cu coronavirus.


Citește și: Amnesty International: Rusia îl omoară LENT pe Aleksei Navalnîi

În primul scenariu (R0 egal cu 3), ar trebui ca la 1 septembrie 90% dintre cei peste 65 de ani şi 70% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani (adică 59% din întreaga populaţie) să fie vaccinaţi pentru a permite relaxarea totală a măsurilor de control şi pentru a menţine numărul spitalizărilor pacienţilor cu COVID-19 sub 1.000 zilnic, între septembrie 2021 şi aprilie 2022.

Însă, în al doilea scenariu, cu varianta mai contagioasă, această rată de vaccinare ar fi insuficientă pentru a rămâne sub pragul de 1.000 de spitalizări zilnice.

Conform acestor metode de calcul, ar fi necesar ca 90% dintre adulţi să se vaccineze pentru a se putea reveni la o viaţă normală.

Citește și: Vaccinul Moderna combate COVID-ul și la șase luni după administrare

Însă, intenţiile de vaccinare ale francezilor sunt în prezent mult mai mici. Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Institutul de Sănătate Publică din Franţa la sfârşitul lunii martie, intenţiile de vaccinare au fost de cel mult 79% pentru cei peste 65 de ani şi de 36% pentru cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

Până în prezent, 9,5 milioane de persoane au primit o primă doză de vaccin în Franţa şi 3,2 milioane ambele doze.