DISTRIBUIȚI
afp

Actriţa din ‘Sex and the City’ Cynthia Nixon nu a reuşit joi să-l învingă în alegerile primare democrate pe guvernatorul actual al New York-ului, Andrew Cuomo, câştigător fără surprize al cursei interne de nominalizare drept candidat la scrutinul din 6 noiembrie pentru funcţia de guvernator în care se va confrunta cu republicanul Marc Molinaro, scrie AFP, potrivit agerpres.


Conform cifrelor încă nedefinitive citate de presa americană în jurul orei locale 23,30, Cuomo, 60 de ani, ocupant al postului de guvernator din 2011, a obţinut aproximativ 65% din voturile alegătorilor democraţi, singurii autorizaţi să voteze, faţă de aproape 35% Nixon.

Citeşte şi: Probleme mari la reţeaua de gaze din Boston. Zeci de explozii şi incendii au dus la rănirea mai multor oameni – VIDEO

Cynthia Nixon, 52 de ani, apropiată din punct de vedere politic de poziţiile fostului candidat la prezidenţialele americane Bernie Sanders, şi-a recunoscut înfrângerea la un miting în Brooklyn, unde a fost aplaudată îndelung de susţinătorii săi.

„Chiar dacă rezultatul nu este cel pe care noi îl aşteptam, nu sunt descurajată, sunt inspirată şi sper că şi dumneavoastră la fel”, a declarat ea. „Campania noastră l-a forţat pe guvernator să-şi ia angajamente concrete care vor schimba viaţa oamenilor din acest stat”, a adăugat Cynthia Nixon.

Citeşte şi: Cadou EXCENTRIC pentru Erdogan. Emirul Qatarului i-a dăruit preşedintelui turc cel mai scump avion