DISTRIBUIȚI
Twitter

Un seism cu magnitudinea 6,7 s-a produs joi în proximitatea Insulei Macquarie din sudul Oceanului Pacific, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), informează Reuters, potrivit agerpres.

Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 29,3 kilometri, au transmis specialiştii de la USGS.


Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte să facă un test nuclear chiar în timpul vizitei lui Biden în regiune – Black News

Sistemul american de avertizare pentru tsunami a anunţat că a decis să nu emită o alertă de tsunami în urma acestui seism.

Iniţial, USGS anunţase că seismul a avut magnitudinea de 7,3.

Citeşte şi: Mevlut Cavusoglu s-a întâlnit cu Anthony Blinken la New York – Black News

Macquarie Island este o insulă situată în partea sud-vestică a Oceanului Pacific, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Noua Zeelandă şi Antarctica. Din punct de vedere regional, insula face parte din Oceania, dar din punct de vedere politic aparţine din anul 1900 de statul Tasmania din componenţa Australiei. A devenit rezervaţie naturală în 1978 şi a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului mondial în anul 1997.

Tot joi, USGS a anunţat că un seism cu magnitudinea 6 s-a produs la în largul mării, la o distanţă de 24 de kilometri faţă de localitatea Hihofo de pe insula Tonga. Acel seism s-a produs la o adâncime de 146 de kilometri. Nici în acest caz nu a fost emisă o alertă de tsunami, a precizat Pacific Tsunami Warning Center.