DISTRIBUIȚI

Un cutremur cu magnitudinea 6 a zguduit joi Taiwanul, în urma sa pierzându-şi viaţa o persoană, a informat Biroul Meteorologic Central din Taiwan, citat de DPA, potrivit agerpres.

Seismul s-a produs la ora locală 5.28 am (21.28 GMT miercuri), la o adâncime de 22,5 de kilometri, a precizat Biroul.


Citește și : Sediul cotidianului USA Today, evacuat după semnalarea prezenței unui bărbat înarmat

Epicentrul cutremurului a fost plasat la 36,5 kilometri est de Yilan, în nord-vestul ţării, iar impactul acestuia a fost resimţit de-a lungul insulei, a precizat guvernul într-o declaraţie joi dimineaţa.

Peste 10.000 de familii din nordul şi estul Taiwanului au rămas la un moment dat fără electricitate. Locuitorii capitalei Taipei, unde intensitatea cutremurului a fost măsurată la 4 pe scara taiwaneză cu 7 niveluri de intensitate, au povestit că au fost treziţi de obiectele şi piesele de mobilier care cădeau în jurul lor.

O femeie din Noul Taipei, aflat în apropierea Capitalei, a fost confirmată decedată după ce a fost strivită de dulapul din dormitor, care a căzut din cauza cutremurului, au indicat pompierii.

Un al doilea cutremur, cu magnitudinea 4,6, a avut loc la ora 7.02 am (23.02 GMT miercuri), la o adâncime de 66,4 kilometri şi cu epicentrul la 14,8 kilometri est de Yilan.

Citeşte şi: Trump a fost primit cu ostilitate în El Paso şi Dayton

Între timp, Taiwanul se pregăteşte de puternicul taifun Lekima, care ar aduce ploi abundente pe insulă, joi şi vineri.

Centrul taifunului, aflat în prezent la 520 de kilometri sud-est de Taipei, se mişcă cu circa 15 kilometri pe oră în direcţia nord-vest spre apele din nordul Taiwanului, au informat meteorologii.

Centrul Central pentru Operaţiuni de Urgenţă a avertizat locuitorii din nordul Taiwanului asupra riscului de căderi de stânci şi de alunecări de teren în zonele muntoase în urma ploilor torenţiale prognozate pentru zilele următoare.

Taiwanul este predispus la dezastre naturale, cum ar fi taifunurile şi cutremurele.

În februarie 2018, oraşul Hualien a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea 6,2, soldat cu moartea a 17 persoane.

Citeşte şi: Malta refuză pentru prima oară alimentarea unei nave umanitare

De asemenea, în august 2009, taifunul Morakot a provocat peste 700 de decese după ce ploile torenţiale aduse de acesta au declanşat alunecări de teren în zonele muntoase din sudul Taiwanului.

În septembrie 1999, Taiwanul, aflat la convergenţa a două plăci tectonice, cea eurasiatică şi cea a Mării Filipinelor, a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea 7,3, soldat cu peste 2.400 de morţi.