DISTRIBUIȚI
Courrier Australien

Un puternic seism de mică adâncime s-a produs marţi în apropiere de Rabaul din insula New Britain în Papua Noua Guinee, zdruncinând oraşul în timp ce locuitorii dormeau, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Cutremurul cu magnitudinea 7,5 a fost iniţial urmat de o avertizare de tsunami, deşi autorităţile locale au spus că nu au observat valuri şi nici nu au fost încă raportate victime, estimarea completă a pagubelor fiind imposibil de realizat pe timpul nopţii.


Citește și : Alertă de tsunami, după un cutremur de 7,7 în Papua Noua Guinee

„A fost foarte puternic şi a zdruncinat toată clădirea”, a declarat telefonic sergentul Frank Kilaur din interiorul secţiei de poliţie.

„Până în acest moment, nu au fost raportate pagube. O să avem probabil mai multe informaţii în cursul dimineţii, aşa că aşteptăm. Suntem bine aici”.

Seismul produs în largul oceanului a avut loc la circa 50 de kilometri est de Rabaul, la o adâncime de aproximativ 10 kilometri, la ora locală 10:58 p.m. (12:58 GMT) potrivit Institutului american de geofizică (USGS).

Magnitudinea seismului a fost iniţial estimată la 7,7 de către Centrul de avertizare în caz de tsunami din Pacific, potrivit AFP.

Centrul de avertizare în caz de tsunami din Pacific a spus că sunt posibile valuri periculoase pe o rază de 1.000 de kilometri de epicentrul seismului, de-a lungul coastelor Papua Noua Guineea şi Insulele Solomon, anunţând ulterior că pericolul a trecut.

Coordonatorul departamentului din Rabaul pentru managementul dezastrelor din Papua Noua Guinee, Don Tokunai, a spus că locuitorii din insulele din apropierea epicentrului şi de pe coasta vestică a insulei New Ireland au relatat că au văzut retragerea apelor oceanului, dar nu au observat valuri distructive sau victime.

„Aceştia au spus că abia s-au trezit şi au simţit seismul, dar că sunt bine”, a mai spus oficialul. „Până acum nu am primit nicio informaţie referitoare la pagube”, a spus acesta.

Citește și : Spania: Cei cinci separatişti catalani aleşi în parlament vor ieşi din închisoare pentru a depune jurământul

Papua Noua Guinee, una dintre cele mai sărace ţări din lume, este situată pe Inelul de Foc al Pacificului, o regiune foarte activă seismic, şi este încă în proces de reconstrucţie după cutremurul de 7,5, produs la circa 900 de kilometri vest în februarie 2018, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 100 de persoane.