DISTRIBUIȚI
Twitter

Un seism cu magnitudinea de 6,1 s-a produs sâmbătă în largul coastei de est a insulei Celebes din Indonezia, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), relatează AFP, potrivit agerpres.  

Nu a fost emisă alertă de tsunami şi nu s-au semnalat pagube până în prezent.


Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Cutremurul puternic s-a produs la 258 de kilometri nord-est de oraşul Manado, situat în nordul insulei, la o adâncime de 68 de kilometri.

Indonezia se confruntă în mod constant cu cutremure sau erupţii vulcanice ca urmare a situării sale pe „centura de foc” a Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.

Arhipelagul indonezian rămâne marcat de cutremurul din 26 decembrie 2004, cu magnitudinea de 9,1, produs în largul coastelor insulei Sumatra, care a provocat un tsunami uriaş şi a ucis 220.000 de persoane în toată regiunea, dintre care aproximativ 170.000 numai în Indonezia, fiind una dintre cele mai mari catastrofe naturale înregistrate vreodată.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet