DISTRIBUIȚI
AFP/Iran Press

Cutiile negre ale avionului Boeing 737 al companiei Ukrainian International Airlines prăbuşit miercuri dimineaţă în apropiere de Teheran vor fi ”deschise” vineri, a anunţat agenţia oficială de presă iraniană IRNA, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Deocamdată nu au fost oferite informaţii despre cine va analiza datele înregistrate de cutiile negre.


Citeşte şi: La intervenţia Rusiei, Israelul eliberează un spion sirian

Avionul Boeing 737 ce efectua zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines Internaţional s-a prăbuşit miercuri dimineaţa la câteva minute după ce a decolat din Teheran. Cele 176 de persoane aflate la bord, majoritatea dintre ele iranieni şi canadieni, şi-au pierdut viaţa.

Londra şi Ottawa afirmă că a avionul a fost fără îndoială doborât de o rachetă iraniană, probabil din eroare, iar imagini video dificil de autentificat circulă pe internet în sprijinul acestei teze.

Pe de altă parte, agenţia franceză pentru analizarea accidentelor aeriene BEA a declarat că va fi implicată în ancheta privind prăbuşirea avionului ucrainean în Iran.

Citeşte şi: Japonia cere ajutor la Interpol pentru arestarea Carolei Ghosn

”Am fost notificaţi în legătură cu eveniment de Iran şi am desemnat un reprezentant acreditat pentru ancheta privind siguranţa”, a explicat un purtător de cuvânt al BEA.

”Până în acest moment nu ne-a fost solicitată asistenţă suplimentară”, a adăugat el.

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian afirmase vineri dimineaţă că Parisul este pregătit să contribuie la ancheta în acest caz.