DISTRIBUIȚI

Curtea Electorală Supremă din Brazilia a respins miercuri cererea Partidului Liberal (PL) al preşedintelui Jair Bolsonaro de a revizui rezultatul alegerilor prezidenţiale de luna trecută, transmite dpa, potrivit agerpres.

PL nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul afirmaţiei că au avut loc fraude electorale, a declarat preşedintele curţii, Alexandre de Moraes.


Citeşte şi: Susţinători ai lui Bolsonaro cer extratereştrilor să-i ajute să-l răstoarne pe Lula – Black News

El a amendat reclamanţii cu 23 de milioane de reali (circa 4,3 milioane de dolari) pentru încercarea rău-intenţionată şi iresponsabilă de a declanşa o bătălie juridică.

Bolsonaro, preşedintele de dreapta în exerciţiu, a obţinut 49,1% din voturi în turul al doilea al alegerilor, pe 30 octombrie. Adversarul său de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, a întrunit 50,9% din sufragii şi urmează să preia mandatul de preşedinte la 1 ianuarie 2023.

Actualul şef al statului nu şi-a recunoscut explicit înfrângerea, însă vicepreşedintele Hamilton Mourao a făcut acest gest la câteva zile după balotaj şi a declarat că nu crede că alegerile au fost afectate de fraude.

Citeşte şi: El este George Hotz, codificatorul nonconformist căruia Elon Musk i-a cerut să repare Twitter… în 12 săptămâni – Black News

PL s-a adresat marţi Curţii Electorale Supreme, cerând invalidarea unor voturi pe baza afirmaţiei că aparatele de vot electronic produse după 2020 nu au numere de serie, deci nu pot fi alocate fără echivoc. Moraes a apreciat că cererea este ridicolă şi ilegală.

Bolsonaro şi-a exprimat îndoielile despre sistemul electoral încă dinainte de votare şi a indicat că este posibil să nu recunoască rezultatul alegerilor.