DISTRIBUIȚI
WeblogLab

Curtea Supremă a Statelor Untie a decis luni că Sudanul nu poate fi exonerat de daunele punitive în procesele în care este acuzat de complicitate cu al-Qaeda la atentatele de la ambasadele americane din Kenya şi Tanzania, din 1998, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Instanţa a decis că sutele de răniţi şi membri ai familiilor victimelor au dreptul să pretindă şi daune punitive, pe lângă cele circa şase miliarde de dolari daune compensatorii. Unul din cei nouă magistraţi ai Curţii Supreme, Brett Kavanaugh, nu a participat în acest caz, iar ceilalţi opt au casat cu unanimitate de voturi sentinţa din 2017 a unei instanţe inferioare, care limita răspunderea Sudanului.


Citește și : ‘Eşecul’ OMS în gestionarea pandemiei de COVID -19 a costat ‘numeroase vieţi’ (responsabil american)

Începând din 2001, mai multe grupuri de reclamanţi s-au prevalat în SUA de Legea Imunităţilor pentru Suveranitate Străină, care interzice în general procesele împotriva altor ţări, cu excepţia celor desemnate de Washington ca susţinătoare ale terorismului. Sudanul, inclus în categoria respectivă din 1993, nu recunoaşte complicitatea cu al-Qaeda.

Administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a cerut magistraţilor să dea câştig de cauză reclamanţilor.

Un judecător federal american a stabilit deja că ţara africană datorează daune de 10,2 miliarde de dolari, din care 4,3 miliarde daune compensatorii. Sumele au fost stabilite automat, deoarece guvernul de la Khartoum nu a fost reprezentat în instanţa respectivă.

Sudanul se confruntă cu o criză economică tot mai gravă din 2019, când a fost răsturnat de la putere Omar al-Bashir, şef al statului timp de trei decenii.

Citește și : Ursula von der Leyen a primit ‘cu bucurie’ propunerea franco-germană privind planul de relansare

Atentatele de la ambasadele americane din Nairobi şi Dar es Salaam, din 7 august 1988, au fost primele acte teroriste de mare amploare comise de gruparea islamistă al-Qaeda. Deflagraţiile unor camionete încărcate cu explozivi au ucis atunci 12 americani şi aproape 200 de cetăţeni ai altor ţări, iar numărul răniţilor a fost de ordinul miilor. Majoritatea celor 567 de reclamanţi din SUA sunt foşti angajaţi străini ai guvernului american şi rude ale acestora.