DISTRIBUIȚI
WeblogLab

Curtea Supremă americană a interzis joi introducerea unei întrebări privind naţionalitatea în formularul recensământului ce va avea loc în 2020, transmite AFP, scrie agerpres.

Decizia Curţii, cu importante mize economice şi politice, îi dă o lovitură preşedintelui Donald Trump, care s-a implicat de mai multe ori în acest dosar.


Citește și : Noul șef al Pentagonului solicită ţărilor aliate din NATO să condamne public acţiunile Iranului

‘Puteţi să vă imaginaţi un recensământ în care nu aţi avea dreptul să spuneţi dacă cineva este american sau nu?’, ‘ar fi absolut ridicol’, a declarat Trump la mijlocul lunii iunie.

Judecătorii au stabilit că argumentele avansate de administraţie nu sunt valide.

Decizia Curţii Supreme a fost luată înainte ca procesul de tipărire a formularelor pentru recensământ să înceapă în această vară.

În funcţie de rezultatele recensământului, care, conform Constituţiei, are loc în mod obligatoriu din zece în zece ani, sunt acordate 675 miliarde de dolari în subvenţii federale şi numărul de mandate ce revine fiecărui stat în Camera Reprezentanţilor a Congresului federal.

Citește și : Javad Zarif îi răspunde lui Trump: Ideea unui ‘război scurt’ cu Iranul este o ‘iluzie’

Potrivit experţilor, includerea unei întrebări privind naţionalitatea ar fi determinat între 1,6 şi 6,5 milioane de imigranţi, în special hispanici, să mintă ori să refuze să răspundă.