DISTRIBUIȚI

Curtea Supremă a Statelor Unite a pus capăt luni unui proces între fostul preşedinte Donald Trump şi reţeaua socială Twitter, apreciind că disputa este neclară, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Cea mai înaltă instanţă americană a casat sentinţa unei curţi de apel care apreciase că Trump a încălcat primul amendament la Constituţia SUA, prin blocarea criticilor pe contul său de Twitter. Judecătorii de la Curtea Supremă au refuzat să mai asculte argumentele părţilor la recurs.


Citește și : Preşedinta Slovaciei RECUNOAŞTE meritele ostaşilor români pentru eliberarea Bratislavei

Fostul preşedinte, reprezentant al Partidului Republican, şi-a încheiat mandatul la Casa Albă în ianuarie, fiind înlocuit de democratul Joe Biden. În cei patru ani la putere, el a folosit intens Twitter pentru a-şi promova agenda politică şi a-şi ataca adversarii.

În cele din urmă, Twitter a blocat contul lui Trump, la câteva zile după ce susţinători ai acestuia au ocupat în 6 ianuarie Capitoliul din Washington; revolta s-a soldat cu cinci morţi şi peste 140 de răniţi.

Citește și : Viktor Orban pune pumnul în gura presei maghiare