DISTRIBUIȚI
AFP

Curtea ministerială din Kuweit a ordonat plasarea în arest preventiv a fostului prim-ministru şi membru al familiei domnitoare, şeic Jaber al-Mubarak al-Sabah, într-un caz privind o presupusă gestionare necorespunzătoare de fonduri militare, au relatat marţi trei ziare kuweitiene, citate de Reuters, potrivit agerpres

Ziarele Al Rai şi Al Jarida scriu că şeicul Jaber şi fostul ministru al apărării şi de interne, şeicul Khalid al-Jarrah al-Sabah, au respins acuzaţiile formulate împotriva lor.


Citește și: Israelul îşi redeshide şcolile pentru TOŢI elevii

Instanţa a respins cererea de eliberare a şeicului Khalid, de asemenea un important membru al familiei domnitoare a statului arab din Golf, potrivit ziarelor Al Jarida şi Al Qabas.

Potrivit acestora, tribunalul a mai dispus interzicerea publicării informaţiilor despre caz, pe baza unei cereri a echipei de apărare. Instanţa a stabilit următoarea audiere pentru 27 aprilie.

Şeicul Jaber a demisionat în 2019 din funcţia de prim-ministru, deţinută din 2011, după ce parlamentarii au cerut un vot de neîncredere împotriva şeicului Khalid, care era atunci ministru de interne.

Ministrul apărării de atunci, şeicul Nasser Sabah al-Ahmed, a emis un comunicat la două zile după demisia guvernului, potrivit căruia cabinetul a demisionat pentru a evita să se ocupe de gestionarea defectuoasă a aproximativ 240 milioane de dinari (790 milioane de dolari) de fonduri militare înainte ca el să preia funcţia.

Bolnav, şeicul Nasser a murit în decembrie anul trecut, doar la câteva luni după ce tatăl său şi emirul conducător, şeicul Sabah al-Ahmad, a decedat.

Citește și: Pandemia îi obligă pe thailandezi să sărbătorească Anul Nou fără tradiţionalele festivităţi

După demisia guvernului, fostul emir l-a numit din nou pe şeicul Jaber în funcţia de prim-ministru, dar el a respins oferta, citând campaniile media împotriva sa.

Acuzaţiile de corupţie au condus la proteste publice în faţa parlamentului, în timp ce înaltele funcţii din cabinet sunt deţinute de membri ai familiei conducătoare.

Actualul prim-ministru al Kuweitului a declarat că lupta împotriva corupţiei este o prioritate guvernamentală.