DISTRIBUIȚI
AFP

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a hotărât miercuri că este ”admisibilă” cererea Iranului cu privire la recuperea unor active în valoare de miliarde de dolari blocate în Statele Unite, care doresc ca aceste fonduri să ajungă la victime ale unor atacuri atribuite Teheranului, relatează AFP, scrie News.ro .

Judecătorii au respins o cerere americană de respingere a solicitării iraniene, prin care Washingtonul argumenta că Iranul are ”mâinile murdare”, având în vedere presupuse legături ale Republicii islamice cu terorismul şi că CIJ nu este competentă în acest dosar.


Citește și : Putin și Lukașenko, împreună la schi pe pistele de la Soci

Curtea urmează să organizeze alte audieri, pentru a stabili dacă Iranul poate efectiv să recupereze cele două miliarde de dolari blocate de către Curtea Supremă a Statelor Unite în 2016.

”Curtea respinge, în unanimitate, prima excepţie preliminară cu privire la incompetenţa sa ridicată de Statele Unite ale Americii”, a declarat judecătorul-preşedinte Abdulqawi Ahmed Yusuf.

CIJ ”apreciază de asemenea că are competenţa” să se pronunţe în acest caz, a adăugat el.

Republica islamică a angajat această procedură contra Statelor Unite la CIJ în iunie 2016, cu scopul de a obţine deblocarea fondurilor blocate.

În plângerea sa, Teheranul subliniază că Washingtonul a încălcat un tratat bilateral, semnat în 1955 de şahul Iranului cu Guvernul american, cu privire la relaţiile economice şi drepturile consulare.

Această hotărâre ar putea să antreneze o reintensificare a tensiunilor între cele două ţări, care nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1980.

Citește și : Jair Bolsonaro a fost externat de la spital și își va relua funcţia prezidenţială

În aprilie 2016, Curtea Supremă americană a autorizat confiscarea sumei de aproape două miliarde de dolari provenind din fonduri iraniene blocate la New York şi care corespund unor obligaţiuni în care a investit Banca centrală a Iranului.

Tribunale din Statele Unite au hotărât ca aceste sume să fie blocate în vederea îndemnizării unor americani victime ale unor atacuri teroriste, un demers considerat ilegal de către Teheran.

Aceste fonduri erau reclamate de aproximativ 1.000 de victime şi familii ale unor atentate urzite sau susţinute de Teheran, potrivit justiţiei americane.

Între ele se află rude ale celor 241 de militari americani ucişi la 23 octombrie 1983 în două atentate sinucigaşe care au vizat contingentele american şi francez ale Forţei multinaţionale de securitate de la Beirut.