DISTRIBUIȚI
rse-magazine.com

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) se va pronunţa pe 10 decembrie, la ora 8:00 GMT, dacă Marea Britanie poate în mod unilateral să se răzgândească în privinţa retragerii sale din blocul comunitar, a indicat joi CEJ, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Decizia, emisă cu o urgenţă neobişnuită, va interveni în ajunul unui vot crucial în parlamentul britanic referitor la aprobarea unui acord privind Brexit-ul negociat cu Bruxelles-ul de către premierul britanic Theresa May.


Un consilier al CEJ îşi exprima marţi opinia că Londra ar putea pur şi simplu să oprească Brexit-ul fără să ceară aprobarea celorlalte state membre ale Uniunii Europene. El a făcut astfel să crească speranţele celor care doresc să oprească procesul. Judecătorii urmează de obicei astfel de opinii.

Citeşte şi: Două avioane ale armatei americane s-au ciocnit pe coasta Japoniei

Citeşte şi: Un cutremur puternic a lovit paradisul indonezian