DISTRIBUIȚI

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis sâmbătă, în urma unei sesizări depuse de deputaţii Partidului Democrat ( PDM) Sergiu Sârbu şi Vladimir Cebotari, că actualul Parlament nu mai are dreptul să desfăşoare activitate legislativă, întrucât mandatul său se consideră expirat, a relatat Radio Chişinău, potrivit agerpres.

‘În cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare obligatorie a Parlamentului ca urmare a blocajului legislativ şi/sau a imposibilităţii de formare a Guvernului timp de 3 luni (90 de zile), Parlamentul nu este în drept să desfăşoare activitate legislativă şi să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 66 din Constituţie, precum şi să constituie organe de conducere ale Parlamentului’, se arată în hotărâre.


Citește și : SUA îi dau Turciei termen până la sfârşitul lui iulie pentru a renunţa la achiziţia de sistemele ruseşti S-400

Curtea notează ca ‘Preşedintele ţării este obligat, neîntârziat, să sesizeze Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor de dizolvare, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate’.

De asemenea, hotărârea precizează că orice act pe care ar urma să-l adopte actualul Parlament reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale. ‘Orice acţiune şi/sau act legislativ care are drept scop desfăşurarea activităţii Parlamentului după apariţia circumstanţelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituţionale şi sunt nule ab initio’.

Radio Chişinău aminteşte că deputaţii Partidul Socialiştilor (PSRM) şi ai Blocului ACUM au convocat pentru sâmbătă, ora 12.30, o şedinţă a Parlamentului în care intenţionează să aleagă conducerea legislativului şi să numească guvernul.

Postul de radio a mai transmis că PDM a cerut sâmbătă demisia preşedintelui Igor Dodon, pentru ca acesta ‘trădează ţara’, şi a cerut ca în toamnă să aibă loc alegeri parlamentare anticipate şi scrutin prezidenţial. Într-un briefing de presă, vicepreşedintele PDM, Andrian Candu, a mai declarat că toate acţiunile parlamentului vor fi ilegale şi pot fi considerate uzurpare a puterii de stat, anunţând că vor fi organizate proteste.

Citește și : Șeful diplomației germane în turneu în Orientul Mijlociu pentru discuţii pe dosarul nuclear iranian

PDM a purtat până vineri negocieri cu PSRM pentru a forma o majoritate parlamentară, însă democraţii ar fi refuzat din cauza condiţiilor impuse de socialişti, care ar fi cerut inclusiv federalizarea Republicii Moldova, a mai indicat Andrian Candu.