DISTRIBUIȚI
Popoff Quotidiano

Curtea Constituţională a Germaniei a suspendat vineri procesul de ratificare a planului Uniunii Europene de relansare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro, din cauza unui recurs înaintat împotriva acestui mecanism ce are la bază constituirea unei datorii europene comune, transmite AFP, potrivit agerpres

Instanţa supremă a Germaniei ”a decis că textul de lege” asupra acestui plan, care tocmai a fost aprobat mai devreme vineri de parlamentarii germani, ”nu trebuie să fie parafat de şeful statului”, în aşteptarea unei decizii privind acest recurs.


Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Extrema-dreaptă îşi anunţase intenţia de a depune recurs împotriva acestei legi, invocând neconstituţionalitatea ei.

De asemenea, Curtea de Conturi a Germaniei a criticat în urmă cu două săptămâni planul de relansare post-COVID al UE, ale cărui efecte financiare ar urma, potrivit acestei instituţii, să aibă repercusiuni şi asupra viitoarei generaţii.

Într-un raport privind acest plan de relansare – finanţat prin împrumuturi contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare şi din care mai departe statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi în baza planurilor naţionale aprobate de Comisie, – Curtea de Conturi a Germaniei a obiectat, printre altele, faţă de caracterul comun al datoriei, neaplicarea regulilor bugetare ale UE pentru această datorie şi inexistenţa unui plan de rambursare constrângător pentru statele membre. În acelaşi document se estimează că Germania va vărsa 65 de miliarde de euro în plus faţă de suma de care va beneficia.

Constituţia Germaniei stabileşte limite foarte stricte cu privire la tot ce s-ar putea considera a fi o punere la comun a datoriilor publice în Europa. Or, tocmai această mutualizare a datoriilor este elementul criticat de iniţiatorii recursului către Curtea Constituţională germană. Ei văd în conceptul planului european de relansare un ”transfer financiar” inacceptabil dinspre ţările cu o disciplină bugetară riguroasă către cele mai laxiste la acest capitol.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Nu este prima dată când Curtea Constituţională germană este sesizată în astfel de chestiuni, dar până în prezent judecătorii acestei instanţe au validat în final legile contestate, deşi au făcut-o cu tot mai multe rezerve, semn că în opinia lor s-a mers până la limita a ceea ce era posibil din punct de vedere juridic în Germania.

Curtea Constituţională nu a dat un orizont de timp în care s-ar putea pronunţa în acest caz, iar suspendarea ratificării legii privind planul european de relansare este o lovitură dură pentru cancelarul Angela Merkel. Împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, ea a susţinut puternic această iniţiativă, convenită la nivelul UE după negocieri dificile.