DISTRIBUIȚI

Conflictul Israelului prin interpuşi cu Iranul se desfăşoară pe cel puţin patru fronturi, dintre care cele mai active sunt cel din nord cu Hezbollah (în Liban) şi cel din sud cu Hamas (în Fâşia Gaza), dar şi ameninţările din Siria şi Irak au luat amploare în ultima perioadă, iar resuscitarea acordului nuclear cu Teheranul riscă să amplifice aceste pericole pentru securitatea Israelului şi a regiunii, susţin oficiali şi experţi isralieni, potrivit agerpres.

Pe 10 mai anul trecut, după mai multe zile de violenţe în cartierul Sheikh Jarrah, din Ierusalimul de Est, pe fondul evacuărilor unor familii palestiniene, şi la moscheea Al-Aqsa, Hamas a lansat peste 150 de rachete spre Israel, inclusiv şapte spre Ierusalim, după expirarea unui ultimatum dat de gruparea palestiniană autorităţilor israeliene. Armata israeliană a ripostat cu lovituri aeriene în aceeaşi zi, declanşând operaţiunea „Guardian of the Walls”, care a durat 11 zile, timp în care, susţine aceasta, a lovit 1.500 de ţinte teroriste, printre care locuri de lansare de rachete, centre de comandă şi control şi depozite de arme, a distrus kilometri din reţeaua extinsă de tuneluri şi a neutralizat sute de combatanţi ai organizaţiilor Hamas şi Jihadul Islamic.


Citeşte şi: NYT recunoaște acum că ‘laptopul lui Biden’ – numit în mod fals DEZINFORMAREA RUSĂ – este autentic – Black News

Conflictul din mai 2021 dintre Israel şi Hamas s-a soldat, potrivit ONU şi Human Rights Watch, cu aproape 260 de morţi în rândul palestinienilor, dintre care jumătate civili, şi cu 13 morţi în Israel. Ulterior au existat numeroase acuzaţii că armata israeliană a lovit zeci de şcoli şi spitale în timpul operaţiunii „Guardian of the Walls”, însă aceasta s-a apărat afirmând că Hamas foloseşte astfel de locaţii civile pentru a ascunde rachete. În total, aproape 4.400 de rachete au fost lansate spre Israel din Fâşia Gaza de Hamas şi Jihadul Islamic, din care 90% au fost interceptate de scutul antirachetă israelian „Domul de Fier”. Mai multe rachete palestiniene şi-au ratat ţinta şi au căzut în Fâşia Gaza provocând victime, dar există mari diferenţe între bilanţul furnizat de armata israeliană şi cele ale altor observatori.

Ambele părţi au revendicat victoria după conflictul de 11 zile din mai anul trecut, ceea ce nu este neobişnuit în astfel de situaţii, dar la fel de diferită este şi optica asupra evenimentului. Dacă Hamas a revendicat o victorie împotriva ocupantului teritoriilor palestiniene şi a „entităţii sioniste”, Israelul vede în conflictul cu Hamas ultimul capitol al conflictului prin interpuşi cu Iranul. Unul din care, susţin experţii, Hamas a ieşit considerabil întărită, atât faţă de sponsorul său iranian, cât şi faţă de Autoritatea Palestiniană, care asigură guvernarea în Cisiordania.

„După 11 zile de campanie militară în Fâşia Gaza, cred că Hamas şi-a ameliorat dramatic poziţia strategică faţă de Israel, faţă de Autoritatea Palestiniană, faţă de Iran, sponsorul său, şi faţă de cetăţenii arabi din Israel. (…) Deci cred că Hamas este în cea mai bună poziţie strategică avută vreodată (…)”, a declarat dr. Kobi Michael, cercetător în cadrul Institutului pentru studii naţionale de securitate (INSS), în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti străini la începutul lunii martie la Tel Aviv, organizată de Europe Israel Press Association (EIPA).

În acelaşi timp, a subliniat el, Hamas a reuşit să se coordoneze cu Hezbollah în sudul Libanului şi să lanseze rachete simultan împotriva statului Israel în timpul conflictului din mai 2021.

„Iranul a făcut mari eforturi pentru a forma cinci fronturi împotriva Israelului”

Dr. Kobi Michael susţine că frontul din Fâşia Gaza, unde Hamas şi Jihadul Islamic sunt interpuşi ai Iranului, este doar unul dintre fronturile pe care Iranul le-a format cu mari eforturi pentru a abate atenţia Israelului de la eventuale atacuri asupra infrastructurii nucleare din Iran.

„Iranul a făcut mari eforturi, o lungă perioadă de timp, pentru a forma cinci fronturi împotriva Israelului. Primul este cel din sudul Libanului, al Hezbollah, cu un arsenal de 150.000 de rachete şi alte arme de precizie. Apoi este Siria, unde după izbucnirea războiului au adus miliţii şiite de pe tot globul pentru a lupta pentru ei şi a ajuta regimul Assad. De asemenea, operează în Irak şi chiar au lansat rachete şi drone spre Israel din vestul Irakului. Nu este ceva doar teoretic, au făcut acest lucru. Apoi este vorba despre houthi din Yemen, care sunt şiiţi şi sunt interpuşi iranieni. Al cincilea front este Fâşia Gaza”, a spus expertul israelian în securitate.

Citeşte şi: Consulul general al Greciei compară Mariupolul cu Alep sau Guernica – Black News

„Nu există nicio îndoială că Iranul construieşte cinci fronturi împotriva Israelului: dedică eforturi, bani, cunoştinţe pentru a activa şi a opera aceste fronturi”, a subliniat el.

Deşi rebelii houthi nu au lovit până acum Israelul, el crede că sunt capabili de acest lucru pentru că iranienii „le-au furnizat toate capacităţile”. „Poate nu sunt capabili să acopere întreg teritoriul Israelului, dar cel puţin sudul îl pot lovi”, a estimat cercetătorul.

În ceea ce priveşte o eventuală implicare a Israelului în războiul din Yemen împotriva rebelilor houthi, o sursă din armata israeliană a răspuns negativ, afirmând că „Israelul are suficienţi duşmani”, lăsând să se înţeleagă că pe viitor orice eventuală acţiune împotriva acestora va depinde de existenţa unor atacuri directe ale rebelilor susţinuţi de Iran, cum au fost cele din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Dr. Kobi Michael spune că „acum iranienii pot cânta la această orchestră cum vor” şi că „logica iraniană este să ţină Israelul ocupat tot timpul, pentru a preveni ca Israelul să-şi dezvolte capacităţile de a ataca Iranul pe teritoriul său”.

Expertul din cadrul INSS admite însă că mijloacele folosite de armata israeliană pentru a răspunde atacurilor Hamas şi Hebollah nu sunt aceleaşi cu cele pe care le-ar folosi în eventualitatea unui atac asupra Iranului. „Ideea este de a târî Israelul, armata, societatea israeliană într-un război de uzură. Israelul trebuie să fie ocupat tot timpul, să cheltuiască resurse”, a explicat el strategia iraniană.

„Când trebuie să foloseşti Domul de Fier, iar acesta este un bun exemplu de război de uzură, pentru a intercepta rachetele lansate de Hamas în Fâşia Gaza este necesară o cheltuială de 100.000 de dolari. Israelul trebuie să folosească două interceptoare, fiecare costând peste 50.000 de dolari, pentru fiecare rachetă lansată din Fâşia Gaza. Iar acum au construit capacitatea de a lansa nu doar zece, 20, 50 de rachete, ci pot lansa 100 de rachete împreună şi Domul de Fier nu este capabil să-i oprească”, a spus el.

Din punctul de vedere al Israelului, acest lucru înseamnă eforturi de a dezvolta mai mult Domul de Fier, fonduri pentru cercetare şi dezvoltare, solicitarea unui ajutor din partea SUA pentru achiziţionarea muniţiei.

„Toate astea înseamnă bani, timp, atenţie. Nu sunt aceleaşi capabilităţi pentru a distruge capabilităţile nucleare ale Iranului, dar la finalul zilei ai resurse limitate. Nu doar din punct de vedere economic, ci şi al atenţiei publicului, politicienilor, iar asta este ceva ce iranienii cred că va avea un impact asupra societăţii israeliene. Ei înţeleg că Israelul este o democraţie şi că alegătorii israelieni pot avea un impact asupra vieţii politice (…) Dacă vor slăbi societatea, economia israeliană, atunci publicul israelian va putea face presiune asupra politicienilor”, a explicat dr. Kobi Michael.

„Nu vrem să ne întoarcem acolo”

Cea mai gravă ameninţare pentru Israel este cea de la graniţa nordică, cu Libanul, unde gruparea şiită Hezbollah şi-a întărit poziţiile în ultimii ani, în pofida prezenţei în zonă a Forţei Interimare a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL).

Întrucât de aici au pornit nu unul, ci două războaie cu Libanul, unul în 1982 şi al doilea în 2006, pentru oamenii care locuiesc în partea de nord a Israelului, acest conflict are o latură personală.

„Fiecare dintre noi, israelienii de 40-50 ani, ştie pe cineva care a luptat, a fost rănit sau a murit în Liban. Soţul meu a fost rănit în Liban. Face parte din memoria colectivă. Ceea ce încerc să spun este că nu vrem să ne întoarcem acolo”, a declarat lt. col. în rezervă Sarit Zehavi, fondatoarea ONG-ului Arma Research, cu prilejul unei deplasări la graniţa Israelului cu Libanul la începutul lui martie.

ONG-ul său, care se focusează pe provocările de securitate de la frontiera nordică, supraveghează de ani de zile evoluţiile de la graniţa israeliano-libaneză.

De partea israeliană a frontierei se află o fabrică de ciuperci, apoi o zonă de vegetaţie şi ceva mai în spate, nişte stâlpi albi, într-o reţea dotată cu senzori, care reprezintă frontiera. Dincolo de graniţă, la câteva sute de metri, se află mai multe turnuri construite de armata libaneză dar care ar fi utilizate şi de Hezbollah, iar între ele se află mai multe clădiri, printre care şi sediul UNIFIL, care are un contingent de 10.000 de militari.

Una dintre aceste clădiri, o casă cu acoperişul roşu, este un imobil al Hezbollah, susţine Sarit Zehavi, concluzie bazată pe un studiu al Alma Research. „Este acolo o antenă, ar putea fi sediul Hezbollah”, a spus ea, precizând că în multe cazuri aceste case ale Hezbollah găzduiesc şi activităţi civile, precum spălătorii.

„Unele dintre aceste clădiri sunt goale, sunt doar pentru muniţie, pentru adunarea de informaţii sau pentru uzul militar al Hezbollah. Dar în multe dintre aceste clădiri un nivel este o spălătorie în care lucrează femei, iar la primul etaj se află rachete Hezbollah. Civilii sunt scuturi umane”, a relatat ea.

Lângă un zid pe care scrie ONU, se poate vedea un poster al lui Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, iar uneori, spune fondatoarea Alma Research, aici sunt arborate steaguri Hezbollah sau palestiniene, întrucât gruparea şiită nu recunoaşte existenţa statului Israel.

Ceva mai departe, se află un turn de apă cu un dom auriu, care pare să trimită la moscheea Al-Aqsa. Din nou, susţine Sarit Zehavi, „asta nu este o coincidenţă”.

Este o zonă în care misiunea UNIFIL este ingrată, în primul rând din cauza rezoluţiei 1701 a ONU, care îi acordă un mandat limitat, acela de a asista armata libaneză în aplicarea rezoluţiei.

„Cred că este imposibil să-i rezişti Hezbollah într-un teren pe care îl cunoaşte mai bine, cu o populaţie care susţine Hezbollah. Oamenii, membri Hezbollah, ard vehicule UNIFIL, blochează drumurile, îi bat pe soldaţi, le iau camerele, iar dacă cer ajutorul armatei libaneze, ei vin, fac pace, şi asta este totul. Cred că e o misiune imposibilă”, a declarat fostul lt. col. în armata israeliană, precizând că, din punctul de ei de vedere, forţa de menţinere a păcii ar trebui să fie mult mai mică.

„Dacă mâine va fi război şi există 10.000 de militari ai ONU aici? Ce se va întâmpla cu ei? Hezbollah îi va folosi ca scuturi umane”, a tras ea un semnal de alarmă.

Rachetele Hezbollah, ascunse în structuri civile în zone dens populate

Potrivit unui studiu al Alma Research, Hezbollah îşi depozitează armele în structuri civile în apropierea unor zone dens populate din întreg Libanul, cu cea mai mare concentraţie în capitala Beirut, în Valea Bekaa şi în sudul Libanului.

ONG-ul a dezvoltat o bază de date cu 28 de situri de lansare, stocare şi producţie a rachetelor Fateh 110 de rază medie de acţiune, ale căror modele ameliorate „D” Al-Ficar pot ajunge şi la o rază de acţiune de 700 km. Locaţiile au fost obţinute de pe portalul Wikimapia, unde au fost încărcate în 2018 de surse necunoscute.

Majoritatea acestor situri sunt în sudul Beirutului, o zonă controlată de Hezbollah, şi sunt localizate în cartiere civile, în locuinţe private, centre medicale, biserici, birouri publice sau lanţuri alimentare. Într-un discurs de la ONU din septembrie 2018 premierul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat trei dintre aceste situri suspecte, dovadă a credibilităţii sursei, a precizat Sarit Zahavi.

Potrivit informaţiilor Alma Research, confirmate parţial de armata israeliană, Hezbollah deţine în prezent 145.000 de obuze de mortieră, 65.000 de rachete cu rază scurtă de acţiune (mai puţin de 200 km), 5.000 de rachete cu rază lungă de acţiune, 2.000 de drone şi sute de arme convenţionale avansate, respectiv rachete ghidate de precizie, minisubmarine, rachete de croazieră şi sisteme de apărare aeriană. Dintre acestea, în zona de sud a Libanului s-ar afla în principal rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune.

„Dacă în 2006, când a fost al doilea război din Liban, avea în jur de zece mii de rachete, acum Hezbollah are aproape 200.000 de rachete, obuze şi obuze de mortieră. A construit o forţă de comando, o unitate a forţelor specială care are scopul să se infiltreze în Israel şi să ucidă cât mai mulţi civili. (…) Ei continuă să dezvolte tot mai multe capabilităţi, în principal rachete, dar în acest grup rachetele ghidate cu precizie şi dronele sunt capabilităţile pe care vor să le favorizeze”, a declarat purtătorul de cuvânt internaţional al armatei israeliene, lt. col. Amnon Shefler.

În acelaşi timp, Iranul încearcă să-şi consolideze prezenţa în sudul Siriei, proces în care este implicat şi Hezbollah, potrivit unui alt studiu al Alma Research. ONG-ul a identificat cinci fundaţii civice care operează în districtele Quneitra şi Daraa şi care beneficiază de finanţare directă din partea Iranului sau a Hezbollah, precum şi mai multe moschei care încearcă să creeze infrastructura pentru convertirea la islamul şiit a populaţiei locale.

Potrivit purtătorului de cuvânt internaţional al armatei israeliene, Amnon Shefler, acesta este un mod de operare al Iranului, care utilizează în permanenţă ţări destabilizate pentru a-şi promova agenda teroristă.

„Din nefericire vedem acest lucru în Liban, aflat într-o situaţie teribilă din punct de vedere economic, social şi politic, iar comportamentul Iranului creează şi mai multe tensiuni şi îl destabilizează şi mai mult. În mod similar în Siria, profitând de situaţia acolo, şi mai de curând în Irak. Din nefericire asta este ceea ce am văzut în ultimii ani. Sperăm că această administraţie din Irak va contracara infiltrarea iraniană şi va încerca să stabilizeze această regiune”, a afirmat Shefner într-o conferinţă de presă susţinută la cartierul general al armatei israeliene.

Războiul subteran cu Hamas şi Hezbollah

Unul dintre aspectele specifice ale modului de operare al Hezbollah, şi în special al Hamas, este construcţia de tuneluri la zeci de metri adâncime, adevărate realizări de inginerie. La aceste tuneluri se munceşte ani de zile, uneori printr-un sol foarte dificil, costă sute de mii de dolari şi sunt finalizate la distanţă de comunităţile din zonă, pentru ca atunci când combatanţii ies la suprafaţă să nu fie văzuţi. În general deschiderea tunelului din partea israeliană a frontierei nu este realizată, fiind lăsaţi ultimii metri pentru momentul în care o operaţiune este decisă.

La graniţa de nord cu Libanul, armata israeliană a declanşat în 2020 operaţiunea „Northern Shield”, care s-a desfăşurat exclusiv pe teritoriul Israelului, în urma căreia a depistat nu mai puţin de şase tuneluri.

„Este extrem de dificil de excavat, pentru că nu este nisip ca în Gaza, sunt pietre. A durat ani de zile să excaveze tunelurile şi totuşi au făcut asta. De ce? Răspunsul este că dacă vrei să trimiţi sute de luptători de comando care au câştigat experienţă luptând în Siria, să-i surprinzi pe israelieni, să ataci aceste comunităţi, atunci ai nevoie de un tunel. De aceea au excavat acest tunel şi au investit atât de mulţi bani”, a spus Sarit Zehavi.

Ea susţine că ultimul tunel descoperit în cadrul operaţiunii „Northern Shield” are aproape un kilometru lungime, are intrarea într-un oraş şiit numit Ramia, şi se încheie la zece metri sub pământ, în apropierea graniţei.

Tunelul „are în jur de 80 de metri adâncime, cât o clădire de 22 de etaje, un proiect incredibil”, cu scări, linii de comunicaţie, electricitate, ventilaţie.

„A durat un deceniu să-l creeze. Cred că Hezbollah a plănuit să se oprească aici, să facă deschiderea aici, în apropiere de frontieră, pentru a introduce sute de soldaţi în Israel fără ca nimeni să observe, care apoi să se răspândească în zonă”, a mai spus fostul ofiţer superior israelian.

La frontiera de sud cu Fâşia Gaza, unde solul este nisipos şi mult mai permisiv, tunelurile Hamas sunt o ameninţare de mai multă vreme. În 2006 soldatul israelian Gilad Shalit a fost răpit printr-un astfel de tunel de combatanţi Hamas care au luat prin suprindere armata israeliană. Când acesta a fost eliberat, după cinci ani de captivitate, peste o mie de prizonieri palestinieni au fost puşi în libertate de israelieni în schimbul său, o realizare majoră pentru Hamas.

De asemenea, în timpul operaţiunii „Protective Edge” a armatei israeliene din Fâşia Gaza din 2014, Hamas a folosit astfel de tuneluri de cinci ori, reuşind să lanseze mai multe atacuri soldate cu victime. Deşi armata israeliană a distrus unsprezece tuneluri ale Hamas care treceau în Israel în timpul operaţiunii din Fâşia Gaza, abia în 2016 a reuşit să descopere primul tunel cu ajutorul tehnologiei, folosind printre altele senzori seismici şi electromagnetici, iar de atunci au mai urmat încă şapte tuneluri.

Un tunel al Hamas pe care l-am putut vizita cu prilejul unei deplasări la frontiera cu Fâşia Gaza a fost descoperit în 2017 şi are o lungime de 2 km. Potrivit unui ofiţer al armatei israeliene familiarizat cu dosarul, săparea tunelului a durat nu mai puţin de cinci ani, în condiţiile în care între cinci şi şapte persoane au lucrat non-stop, costul său fiind de sute de mii de dolari.

În Fâşia Gaza, reţeaua de sute de tuneluri între infrastructuri civile dintre cele mai diverse – precum sere, fabrici, case – are un rol strategic foarte bine determinat. În cazul unei operaţiuni israeliene, combatanţii Hamas se folosesc de tuneluri pentru a se retrage şi a-şi proteja comandanţii, dar şi pentru a surprinde soldaţii israelieni. Totuşi, uneori, strategia se întoarce împotriva lor.

„În timpul operaţiunii ‘Guardian of the Walls’, o autostradă s-a prăbuşit în Fâşia Gaza. Nu am atacat autostrada, ci un punct aflat la distanţă, dar când tunelul s-a prăbuşit, a distrus totul”, a declarat ofiţerul israelian.

De asemenea, susţine acesta, în primele 24 de ore ale ultimei operaţiuni în Gaza armata israeliană a identificat două tuneluri cu luptători de elită ai Hamas, în care se săpau ultimii metri pentru a trece frontiera, şi le-au lovit de la înălţime, provocând prăbuşirea lor peste combatanţii palestinieni.

Totuşi, eficienţa acestor tuneluri nu este măsurată ca în cazul altor mijloace de luptă convenţionale. „Scopul lor nu este să cucerească un sat, este să ia soldaţi sau civili prizonieri. Acesta este principalul mijloc de a avea o pârghie de negociere cu Israelul. Nu trebuie să funcţioneze în fiecare lună, ci o dată la câţiva ani”, a explicat ofiţerul israelian.

El susţine că ultimul tunel descoperit în timpul operaţiunii „Guardian of the Walls”, din mai 2021, avea 75 de metri adâncime.

„Este incredibil dacă te gândeşti la asta. În final a fost vorba de 75 de metri adâncime când IDF (Forţele de apărare israeliene – n.e.) a găsit tunelul şi totul s-a terminat. Asta înseamnă sute de mii de dolari, muncă şi beton care ar fi putut intra în construirea unui uriaş complex de apartamente în Gaza, pentru că acesta este echivalentul unui tunel de 75 de metri adâncime”, a mai afirmat el.

Israelul a finalizat în luna decembrie a anului trecut bariera subterană de securitate de la frontiera cu Fâşia Gaza, care are o lungime de 65 km şi la care s-au utilizat 140.000 de tone de fier şi oţel.

„Bariera de securitate pe care am terminat-o are şase metri înălţime, dar ce este interesant este partea subterană. Este construită din beton şi este foarte adâncă, nu spunem cât de adâncă, şi ce este interesant la zidul de beton nu este zidul sau betonul, ci tehnologia instalată în zid. Aceasta ne dă capacitatea de a identifica şi ataca tunelurile înainte de a deveni o ameninţare”, a spus ofiţerul israelian.

Cu toate acestea, această imensă construcţie subterană, care a costat 4,5 miliarde de shekeli (1,25 miliarde de euro), nu înseamnă că tunelurile Hamas vor dispărea. De altfel, a mărturisit ofiţerul IDF, ultimul astfel de tunel a fost descoperit în timp ce se apropia de bariera subterană, la doar câţiva metri distanţă.

Apoi, combatanţii Hamas pot folosi tunelurile pentru a ieşi pe teritoriul Israelului şi a ataca soldaţii IDF aflaţi dincolo de partea vizibilă a barierei subterane aflate pe teritoriul Israelului, gardul de 6 metri înălţime.

„JCPOA era rău în 2015, va fi rău să ne întoarcem la el astăzi”

În contextul actual al conflictului de la distanţă, prin interpuşi, cu Iranul, Israelul percepe ca pe o ameninţare resuscitarea acordului nuclear cu Iranul – sau „Planul comun de acţiune cuprinzător” (JCPOA), cum este denumirea oficială – şi susţine că Teheranul a arătat în trecut că modul în care cheltuieşte banii proveniţi în urma ridicării sancţiunilor nu corespunde cu speranţele comunităţii internaţionale.

„Israelul a spus că JCPOA era rău în 2015, va fi rău să ne întoarcem la el astăzi. În primul rând, Iranul a avansat mult în tehnologia nucleară şi capabilităţi nucleare. (…) Evident nu ne place”, a declarat Lior Haiat, purtător de cuvânt al MAE israelian, într-un briefing pentru jurnalişti străini de la Ierusalim.

„Am văzut în trecut că atunci când iranienii au avut mai mulţi bani după primul acord i-au folosit în cea mai mare parte pentru a-şi avansa politica foarte agresivă în Orientul Mijlociu, în Liban, Siria, Yemen şi Irak. Nu vrem să ajungem în acel punct din nou”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt susţine că, spre deosebire de 2015, anul în care a fost adoptat acordul iniţial, acum Israelul a avut „o discuţie foarte profundă cu aliaţii săi”.

„Ei susţin că scopul lor este la fel ca al nostru, acela de a nu permite regimului iranian să ajungă la capacităţi nucleare. Cred că nu ne înţelegem asupra modului de a ajunge acolo. Noi credem că presiunea politică, cu o opţiune militară pe masă, va fi cel mai bun mod să împiedicăm Iranul să ajungă acolo unde vrea, respectiv să fie o putere nucleară în Orientul Mijlociu”, a afirmat Lior Haiat.

El a subliniat că în 2015 lumea s-a gândit că prin semnarea acordului nuclear Iranul îşi va schimba comportamentul şi va deveni un membru productiv al comunităţii internaţionale, dar „nu a mers aşa”.

„Problema este că scopul Iranul este să ajungă la capabilităţi nucleare pentru a schimba faţa Orientului Mijlociu. Au înşelat comunitatea internaţională de multe ori, am văzut asta şi înainte. Au folosit banii pe care i-au obţinut în urma semnării JCPOA pentru a-i investi în activităţile lor teroriste din regiune”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE israelian.

Purtătorul de cuvânt internaţional al armatei israeliene, lt. col. Amnon Shefler, afirmă la rândul său că „Iranul face apel la distrugerea statului Israel în fiecare săptămână, dar acţionează în fiecare zi” şi face acest lucru „pe toate fronturile”, în întreg Orientul Mijlociu.

„Unul dintre principalele lucruri despre care ştim că trebuie să primească un răspuns din partea lumii este agenda iraniană în Orientul Mijlociu. Destabilizarea lor, activitatea lor teroristă (…). Atât fostul acord, şi se pare că şi noul acord, nu abordează această chestiune. Iar asta este ceva la care trebuie să existe un răspuns adecvat”, a spus el, reiterând unul dintre principalele reproşuri ale Israelului faţă de acordul a cărui reimplementare este negociată în aceste zile la Viena.

Ce s-ar întâmpla însă dacă Iranul ar reuşi să dezvolte arma nucleară, cu sau fără acordul negociat în prezent cu marile puteri? Dr. Kobi Michael, din cadrul INSS, nu crede că Iranul plănuieşte să atace Israelul cu arma nucleară.

„Problema este că odată ce Iranul va avea capabilităţi nucleare militare va putea să facă mult mai mult decât acum, pentru că va putea descuraja nu numai Israelul, ci şi alţi jucători să atace Iranul”, a estimat el.

În al doilea rând, consideră expertul israelian, dacă Iranul ar obţine arma nucleară, ar urma o „cursă de înarmare nucleară”.

„Atunci când Iranul va deveni mai puternic, atunci ceilalţi jucători vor trebui să facă ceva pentru a echilibra situaţia. Odată ce Iranul va avea capabilităţi nucleare vom vedea o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu, la care vor participa Arabia Saudită, Egipt, Turcia. Nu este ca în zilele Războiului Rece şi ca descurajarea reciprocă între URSS şi SUA, este altceva, cu mulţi jucători. Deci este foarte periculos în opinia mea”, a mai spus Kobi Michael.