DISTRIBUIȚI

Gruparea rusă acuzată de amestec în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 s-a dat drept organizaţie media independentă pentru a ţinti utilizatorii de extremă-dreapta de pe social media înaintea scrutinului prezidenţial american din noiembrie, au declarat pentru Reuters două surse apropiate anchetei lansate de Biroul Federal de Investigaţii american (FBI), transmite şi agerpres.

Cea mai recentă operaţiune a vizat o pseudo-organizaţie media intitulată ‘Newsroom for American and European Based Citizens’ (NAEBC), care a fost condusă de persoane asociate cu Agenţia de Cercetări privind Internetul, cu sediul la Sankt Petersburg.


Procurorii americani afirmă că agenţia a jucat un rol esenţial în eforturile ruse de a deturna alegerile din 2016 în favoarea actualului preşedinte american Donald Trump.

NAEBC şi activitatea sa, care nu au fost raportate anterior, arată acum că tentativele Rusiei de a influenţa alegătorii americani înaintea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie 2020 au vizat ambele părţi ale scenei politice.

Website-ul s-a concentrat predominant pe politica şi actualele evenimente din SUA, republicând articole din media conservatoare şi plătind americani pentru a scrie despre subiecte sensibile politic. O reţea de conturi ale unor pretinşi editori şi jurnalişti a promovat ulterior articolele pe site-ul favorite ale utilizatorilor de extremă-dreapta de pe social media.

Temele abordate de NAEBC au acoperit un spectru larg, de la atacuri asupra candidatului democrat Joe Biden la criticarea mişcării Black Lives Matter.

Rusia a respins în mod repetat acuzaţiile de interferenţă în procesul electoral din SUA. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că nu ştie nimic despre NAEBC şi despre site-ul de ştiri Peace Data. ”Statul rus nu este implicat în această activitate”, a subliniat el.