DISTRIBUIȚI
Pixabay

Pe fondul lansării, joi, de către Rusia a unuia dintre cele mai ample exerciţii militare cu numele de cod Zapad-2017 („Vest-2017”), de-a lungul graniţei cu Lituania şi Polonia, şi în cadrul cărora circa 100.000 de militari se antrenează timp de o săptămână pentru un potenţial conflict cu Vestul, publicaţia americană The Cipher Brief se întreabă dacă este Europa pregătită pentru un astfel de scenariu. 

De la incursiunile Rusiei în Crimeea în 2014 şi Georgia în 2008, Europa şi SUA au fost extrem de conştiente de necesitatea de a fi pregătite pentru un război convenţional. Problema este că, de mai bine de două decenii, SUA şi NATO au plasat cea mai mare parte a resurselor lor pentru combaterea terorismului şi pregătire împotriva insurgenţei.


Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la metroul din Londra. Mai mulţi oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Jim Townsend, adjunct al asistentului secretarului apărării pentru NATO şi Europa în timpul administraţiei preşedintelui democrat Barack Obama, a explicat că, odată cu căderea zidului Berlinului şi prăbuşirea Uniunii Sovietice la începutul anilor ’90, Războiul Rece părea să se fi încheiat şi SUA şi aliaţii lor s-au văzut nevoie să identifice noile ameninţări cu care se confruntau. După un deceniu de conflicte mai mici ca războiul din Golful Persic în 1991 şi războiul din Kosovo din 1998-1999, răspunsul a venit pe 11 septembrie 2001 când terorişti Al Qaida au intrat cu avioane în turnurile gemene de la World Trade Center şi Pentagon, omorând mii de oameni, notează sursa citată.

Potrivit SUA, după 11 septembrie s-a produs o ‘dezmembrare a structurii Războiului Rece’, a afirmat Townsend. ‘Şi acelaşi lucru este valabil pentru NATO. Alianţa Nord-Atlantică a început să alcătuiască structura forţelor tuturor aliaţilor pentru a fi uşoară, strategică şi capabilă să fie mutată din Europa în alte locuri pentru a lupta împotriva terorismului’, a afirmat oficialul american.

Dar apoi, a venit anul 2008. Rusia – un adversar aproape uitat în perioada războiului împotriva terorismului – a invadat Georgia, o ţară europeană care şi-a declarat independenţa de Uniunea Sovietică în 1991. Rusia controlează acum regiunile georgiene Abhazia şi Osetia de Sud.

Citeşte şi: Militar din cadrul Sentinelle atacat la Paris în timp ce se striga `Allah`

Georgia a fost ‘declanşatorul’, a afirmat ataşatul pentru apărare al Letoniei în SUA, colonelul Dzintars Roga. Atunci a fost când am văzut că Rusia ‘nu face ceea ce spune’, a declarat Dzintars Roga pentru The Cipher Brief. Astfel, Letonia a decis să acorde mai multă atenţie instruirii unităţilor din Garda Naţională pentru un război convenţional, a afirmat el. Dar forţele armate profesioniste letone nu au putut să urmeze exemplul deoarece erau angajate puternic în misiuni NATO pentru combaterea insurgenţei, a afirmat Roga. Un alt punct de cotitură a fost anul 2014, când Rusia a invadat şi anexat teritoriul ucrainean Crimeea, provocând o criză internaţională şi forţând Letonia să acorde mai multă atenţie antrenamentului pentru război convenţional, a explicat el.

‘Când a avut loc criza din Crimeea, eram absolut nepregătiţi’, a afirmat Townsend, care făcea parte din administraţia Obama în acea perioadă de timp. Summitul NATO din Ţara Galilor din septembrie 2014 urma să dezbată modul în care NATO trebuia să se adapteze post-Afganistan. În schimb, summitul a fost despre ‘Dumnezeule, trebuie să ne reinventăm pentru a face faţă unei lupte în Europa’, a spus Townsend.

Şeful Statului Major al armatei SUA, generalul Mark Milley, a făcut din pregătirea armatei prioritatea sa numărul unu. La o conferinţă a comandanţilor militari în rezervă ai armatei SUA, în aprilie 2016, Milley a afirmat că, din 2005, comportamentul şi politica externă a Rusiei arată că aceasta devine o putere agresivă. De aceea, SUA investesc în centre de formare – Fort Irwin în California, Fort Polk în Louisiana şi Hohenfels în Germania. Şi ţările europene transferă mai multe resurse spre acest tip de formare convenţională.

Citeşte şi: Fiul favorit al lui Ben Laden cheamă musulmanii la `jihad` în Siria

NATO se reorientează şi pe capacitatea de reacţie, iniţiative majore în acest sens înregistrându-se la summiturile alianţei din Ţara Galilor şi de la Varşovia. În plus, NATO îşi ‘întăreşte’ capacităţile în domeniul intelligence şi analizează modul în care poate reloca rapid militari aliaţi în Europa, în cazul unui atac, a spus Townsend.

În acest an, patru state membre NATO au desfăşurat trupe în ţări baltice şi în Polonia prin rotaţie. Şi mai la sud, NATO îşi intensifică ‘activităţile de apărare aeriană şi maritimă în regiunea Mării Negre’, a declarat ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, pentru The Cipher Brief. ‘De exemplu, recentul exerciţiu Saber Guardian a reunit în România peste 25.000 de militari din peste 20 de state aliate şi partenere care s-au antrenat pentru o gamă largă de acţiuni defensive’, a afirmat el, relatează agerpres.

‘NATO este foarte, foarte ocupată acum încercând foarte rapid să devină mai puternică şi mai pregătită în ceea ce priveşte abilitatea sa de a lupta în Europa’, a spus Townsend. Dar aceasta nu înseamnă că NATO revine la mentalitatea din perioada Războiului Rece. SUA şi Europa nu trebuie să-şi antreneze din nou armatele pentru a se confrunta cu o ameninţare rusească de tipul celei din perioada Războiului Rece. Dar chiar şi aşa, americanii şi europenii nu sunt pe deplin pregătiţi să aibă de-a face o Rusie revigorată sau cu ameninţarea războiului convenţional din cauza mutării atenţiei de la Rusia la războiul împotriva terorismului după Războiul Rece şi după 11 septembrie 2001.