DISTRIBUIȚI

Cererea Croaţiei de aderare la spaţiul de liberă circulaţie Schengen ar putea fi luată în considerare separat de „pachetul” de solicitări ale României şi Bulgariei, ale căror candidaturi sunt blocate de mai mulţi ani, a relatat joi cotidianul croat Vecernji List, citat de agenţia de presă HINA, potrivit agerpres.

Croaţia a îndeplinit toate cerinţele tehnice pentru aderare, iar acum trebuie luată o decizie politică unanimă, de către toate statele membre ale Spaţiului Schengen, ce cuprinde 26 de state europene între care s-a renunţat oficial la prezentarea de paşapoarte şi alte forme de control, la graniţele interne, scrie Vecernji List.


Citeşte şi: Rusia face un pas mare spre un tratat internaţional împotriva criminalităţii cibernetice la ONU

Potrivit ziarului croat, au circulat informaţii că aderarea Croaţiei la Schengen ar putea fi inclusă pe agenda preşedinţiei slovene a Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a acestui an.

Principalul avantaj al Croaţiei este că, în termeni geopolitici, nu se află în apropierea marilor generatori de migraţie ilegală. Or, aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen ar însemna crearea unei legături terestre directe între graniţa Turciei şi restul Uniunii Europene, adică acele ţări privite ca destinaţii favorite pentru imigranţii ilegali, notează Vecernji List.

Citeşte şi: Big Farma POLUEAZĂ mediul mai mult decât o face industria auto! Diferenţa este îngrijorătoare pentru toată lumea

Celălalt avantaj al Croaţiei îl reprezintă turismul: italienii, slovenii, cehii ar prefera să poată trece graniţa mai lejer, fără controale, când călătoresc către şi dinspre Croaţia, menţionează ziarul citat.