DISTRIBUIȚI
Los Angeles Times

Preşedintele peruan, Martin Vizcarra, a afirmat vineri că criza politică în cursul căreia a dizolvat parlamentul a fost depăşită, reluându-şi vizitele de lucru în ţară, notează AFP, potrivit agerpres.

„Putem considera că această etapă de confruntare a fost depăşită”, a declarat şeful statului la Pucallpa, un oraş din estul Peru, subliniind că deciziile pe care le-a luat pe durata crizei „au respectat cu stricteţe democraţia şi Constituţia”.


Citește și : Erdogan ordonă liderilor AKP să utilizeze automobile Volkswagen Passat

A fost pentru prima dată când Martin Vizcarra a părăsit capitala de la declanşarea crizei.

Joi, el a numit un nou guvern, la trei zile după ce a dizolvat parlamentul, controlat de opoziţia fujimoristă, şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru 26 ianuarie.

Guvernul precedent a demisionat după ce a pierdut un vot de încredere în parlament.

Foarte popular în rândul peruanilor din cauza luptei sale împotriva corupţiei, preşedintele Vizcarra a primit sprijinul responsabililor militari, guvernatorilor şi primarilor.

În schimb, partidul fujimorist Fuerza Popular (dreapta populistă) a considerat o „lovitură de stat” decizia preşedintelui Vizcarra de a dizolva parlamentul.

În cursul unei reuniuni la Pucallpa, şeful statului a anunţat că va relua acţiunile în favoarea dezvoltării. „La 24 de ore după ce guvernul a depus jurământul, ne aflăm aici pentru a lucra mai mult la dezvoltarea ţării”, a declarat el în faţa unor responsabili economici.

Citește și : Un sirian, arestat și deferit justiţiei libaneze pentru comunicaţii cu Israelul

De la preluarea mandatului în martie 2018, Martin Vizcarra se deplasează aproximativ de două ori pe săptămână în provinciile peruane, un obicei care marchează stilul său de guvernare.

Primă forţa politică după alegerile din 2016, opoziţia fujimoristă este în pierdere de viteză şi ar putea deveni minoritară după alegerile din ianuarie.