DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Kremlinul a îndemnat luni ‘toate părţile’ la reţinere în Libia pentru a evita o ‘baie de sânge’ , în timp ce cel puţin 32 de persoane au fost ucise de la începutul ofensivei mareşalului Haftar împotriva capitalei libiene, Tripoli, informează AFP, potrivit Agerpres.

‘Rusia utilizează toate posibilităţile aflate la dispoziţia sa pentru a cere tuturor părţilor să se abţină de la orice acţiune ce ar putea duce la o baie de sânge şi la decese în rândul populaţiei civile’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citește și : Pierre Moscovici este de părere că Marea Britanie nu va părăsi UE fără un acord pe 12 aprilie

Moscova a asigurat vineri că nu participă ‘în niciun fel’ la susţinerea militară a trupelor mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei care a fost primit în capitala rusă în 2017 de către şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

Rusia a blocat duminică adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU care invită forţele mareşalului libian Khalifa Haftar să oprească ofensiva spre Tripoli.

Delegaţia rusă a cerut ca această declaraţie oficială a Consiliului să se adreseze tuturor forţelor armate libiene şi nu doar trupelor mareşalului Haftar pentru a opri luptele, potrivit unor surse diplomatice.

Ministrul adjunct de externe rus pentru Africa şi Orientul Mijlociu, Mihail Bogdanov, a indicat luni că este ‘în contact telefonic cu toată lumea: Vestul, Estul şi Sudul’ Libiei. ‘Invităm toată lumea la o rezolvare politică a problemelor care au apărut’, a adăugat el.

Citește și : Federica Mogherini face apel la încheierea unui armistițiu umanitar în Libia

Forţele pro-Haftar au lansat o ofensivă pentru a prelua controlul capitalei Tripoli, unde se află sediul guvernului uniunii naţionale (GNA), condus de premierul Fayez al-Sarraj şi recunoscut de către comunitatea internaţională. Sarraj a ordonat forţelor sale şi miliţiilor aliate să riposteze.