DISTRIBUIȚI
Sputnik

Opoziţia din Venezuela, condusă de Juan Guaido, recurge la acte de violenţă, a acuzat marţi Ministerul rus de Externe, în timp ce preşedintele Vladimir Putin a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate, potrivit Mediafax.

„Opoziţia radicală din Venezuela a recurs încă o dată la metode violente de confruntare. În loc să rezolve pe cale paşnică disputele politice, liderii opoziţiei din Venezuela au încercat să amplifice conflictul, să provoace perturbări ale ordinii publice şi confruntări cu forţele de ordine”, a transmis marţi seară Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenţia Reuters.


Citește și : Venezuela începe să fiarbă – Trupe ale lui Maduro şi Guaido se apropie de o confruntare la Caracas

În contextul situaţiei tensionate din Venezuela, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate. „Participanţii la reuniune au discutat despre situaţia din Venezuela, în contextul informaţiilor privind tentativa de lovitură de stat”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Tass.