DISTRIBUIȚI
RT

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE), Luca Jahier, a anunţat miercuri că s-a plasat voluntar în carantină, după ce un sindicat s-a plâns de faptul că şeful CESE a participat la o reuniune după ce a petrecut weekend-ul în Italia, relatează politico.eu, potrivit agerpres.

Jahier a spus că s-a plasat în carantină ‘ca măsură de precauţie” după ce luni a revenit dintr-o deplasare la Torino (nordul Italiei).


Citeşte şi: SUA nu mai lasă picior de european să-i calce pragul

El a venit marţi la sediul CESE situat pe Rue Belliard din Bruxelles, ceea ce a dus la o reacţie critică din partea unui sindicat, într-un e-mail trimis miercuri dimineaţă angajaţilor CESE.

Unité Syndicale a scris în mesajul respectiv că Luca Jahier îşi desfăşoară ‘activitatea în mod obişnuit”, deşi alte instituţii ale Uniunii Europene le-au transmis angajaţilor care vin din zone de risc, printre care Italia, să rămână acasă. Sindicatul a dat drept exemplu decizia preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, de a lucra de acasă timp de 14 zile după ce a călătorit în Italia.

”Am primit mai multe plângeri de la colegi care lucrează cu preşedintele sau în birouri apropiate de al lui”, a declarat Stavros Giaprakis, reprezentant al Unité Syndicale.

Daniela Vincenti, purtătoare de cuvânt a preşedintelui CESE, a afirmat miercuri că Jahier s-a deplasat cu avionul de la Torino la Bruxelles luni seara ‘înainte ca premierul Conte să extindă, ulterior în acea noapte, măsurile de urgenţă la nivel naţional’.

”În contextul în care situaţia evoluează de la zi la zi şi ţinând cont de faptul că instituţiile europene adoptă diferite abordări, el a convocat pentru marţi dimineaţă o reuniune cu specialişti în sănătate pentru a evalua situaţia. Apoi el a luat decizia de a se autoizola ca măsură preventivă, începând de astăzi. Pot confirma că, în afară de consultările menţionate mai sus, el nu a luat parte la nicio întrunire internă”, a adăugat Vincenti.

Totuşi, Luca Jahier s-a întâlnit marţi cu eurodeputat portugheză Margarida Marques pentru a discuta despre viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2021-2027.

Citeşte şi: Grecia confirmă primul deces de coronavirus

Agenţia italiană de protecţie civilă a anunţat miercuri seară că numărul total al cazurilor de infecţie cu coronavirus confirmate în Italia, ţara europeană cea mai afectată de COVID-19, a urcat la 12.462, faţă de 10.149 în urmă cu 24 de ore.

Epidemia rămâne concentrată în regiunile din nordul Italiei, cu 7.280 de cazuri în Lombardia, 1.739 de cazuri în Emilia-Romagna şi 1.023 de cazuri în Veneto. În regiunea Lazio, unde se află capitala Roma, sunt înregistrate 150 de cazuri, faţă de 116 în ziua anterioară.