DISTRIBUIȚI

Linii de tren şi autobuz urmează să lege – începând de la 1 iulie – Crimeea anexată de către Rusia în 2014 de regiuni cucerite în sudul Ucrainei, anunţă miercuri autorităţi proruse de ocupaţie, relatează AFP, scrie news.ro .

Aceasta este o premieră de la anexarea Crimeei, în 2014, de către Moscova, şi suspendarea transporturilor între aceste regiuni.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

”Ministerul de interne” autoproclamat din regiunea Herson, ocupată din martie de către trupe ruse, anunţă într-un comunicat că autobuze vor efectua rute dus-întors, de două ori pe zi, de la Simferopol, capitala Crimeei, la Herson.

El mai anunţă că autobuze urmează să asigure, de la 1 iulie, legături între Simferopol şi oraşele ucranene cucerite Melitopol şi Berdeansk, situate în regiunea ucraineană Zaporijjea, ocupată în parte de către armata rusă.

Potrivit aceleiaşi surse, o linie feroviară urmează să funcţioneze între oraşele Djankoi, Herson şi Melitopol.

”Securitatea transporturilor va fi asigurată de către Rosgvardia”, Garda Naţională rusă, se arată în comunicat.

RUSIFICARE

De la cucerirea acestor tertorii situate în sudul Ucrainei, Moscova duce o politică de rusificare.

Moscova a impus aici moneda rusă, rubla, a început să distribuie paşapoarte ruseşti şi reprimă voci critice.

Primarul ucrainean al oraşului Hersonului, Igor Kolîhaev, care a fost înlăturat de la putere în aprilie, a fost arestat marţi.

Noii conducători locali proruşi îşi clamează neîntrerupt voinţa de a organiza referendumuri prin care aceste regiuni să fie anexate Rusiei.

Adjunctul şefului administraţiei de ocupaţie din Herson, Kirill Stremousov, a reafrmat miercuri, pe telegram, că un referendum se află în pregătire, fără să prezinte vreun calendar în acest sens.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

În paralel, mai multe atentate au avut loc în regiune, în ultimele săptămâni, vizând reprezentanţi ai Kremlinului.

La 24 iunie, un reprezentant prorus a fost asasinat la Herson, în explozia maşinii sale, un act catalogat drept ”terorist” de către Moscova.

Forţe ucrainene au relansat o ofensivă, în ultimele săptămâni, în regiunea Herson, şi cu recucerit teritoriu de la ruşi.