DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Statul american Florida a raportat duminică o creştere record cu peste 15.000 de cazuri a numărului de infectări cu noul coronavirus într-o sigură zi, în timp ce accelerarea epidemiei obligă autorităţile să închidă unele magazine şi plaje, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Dacă Florida ar fi o ţară, s-ar afla pe locul al patrulea în lume la numărul de noi infectări, după SUA, Brazilia şi India, arată agenţia Reuters.


Citește și : Papa Francisc s-a declarat ‘foarte afectat’ de conversia muzeului Sfânta Sofia din Istanbul

Pentru a combate epidemia, guvernatorul republican Ron DeSantis a ordonat închiderea barurilor, dar nu a dat curs apelurilor de a impune obligativitatea purtării măştilor în public.

Destinaţie populară printre turiştii americani şi străini, Florida găzduieşte şi parcul tematic Disney World, care s-a redeschis sâmbătă.

Florida este şi un stat puternic disputat în alegeri, unde preşedintele Donald Trump a câştigat cu o marjă de doar 1,2 procente în 2016.

Citește și : O eroare de reglare a unui radar militar, la originea tragediei avionului ucrainean doborât în apropiere de Teheran(raport)

Dependenţa economică de turism şi numeroasa populaţie vârstnică fac acest stat deosebit de vulnerabil la criza coronavirusului.

Convenţia Naţională Republicană, la care se aşteaptă ca Trump să fie desemnat oficial candidatul partidului la scrutinul din 3 noiembrie, este programată să se desfăşoare la Jacksonville, în Florida, la sfârşitul lui august, după ce a fost mutată de Charlotte, Carolina de Nord.A