DISTRIBUIȚI

Anul 2022 se anunţă a fi cel mai mortal în Mali şi a fost marcat de o creştere fără precedent a atacurilor împotriva civililor în regiunea din centrul ţării, un fenomen alimentat de „domnia impunităţii”, a declarat joi Federaţia Internaţională pentru Drepturile Omului (FIDH), relatează AFP, potrivit agerpres

Armata din Mali a lansat o ofensivă în centrul ţării la începutul anului 2022. „Această revenire violentă a statului a contribuit la exacerbarea violenţelor la nivel local şi a provocat un nivel niciodată atins până acum de încălcări ale drepturilor omului împotriva populaţiei civile”, a subliniat FIDH cu prilejul lansării raportului de investigaţie „În centrul Mali, victimele şi călăii trăiesc împreună”.


Citește și: Situaţia din Iran, dezbătută în Consiliul drepturilor omului al ONU

FIDH a constatat o creştere şi diversificare a cazurilor de violenţe comise de militari şi de aliaţii acestora, cum ar fi înfiinţarea unui lagăr de tortură la Pergue, în regiunea Ségou, acuzaţie respinsă de autorităţi.

ONG-ul constată, de asemenea, o creştere accentuată a cazurilor de violenţă sexuală, între care zeci de violuri asupra femeilor în cursul unei operaţiuni desfăşurate la Moura la sfârşitul lunii martie.

Raportul notează totuşi că este aproape imposibil de cuantificat numărul victimelor abuzurilor sexuale, dar explică creşterea acestora prin deteriorarea situaţiei la nivel de securitate, absenţa autorităţii statului şi proliferarea armelor.

Citește și: UE raportează cel puţin 238.000 de decese premature în 2020 din cauza poluării aerului