DISTRIBUIȚI

O penurie de carburant a creat cozi la benzinăriile din Ungaria, a transmis marţi gigantul ungar de energie MOL, în opinia căruia această situaţie este consecinţa plafonării preţurilor la benzină impusă de guvernul lui Viktor Orban, potrivit agerpres

„Situaţia ofertei este evident critică, cererea a explodat, consumatorii fac rezerve, şi au început achiziţiile determinate de panică”, a precizat Gyorgy Bacsa, director executiv al MOL, într-un comunicat transmis agenţiei France Presse.


Citește și : China critică ‘supoziţiile nefondate’ dintr-un raport american privind arsenalul nuclear al Beijingului

Media ungare au arătat marţi cozi de aşteptare de sute de metri la benzinăriile din ţară, în timp ce un fotograf al agenţiei franceze de presă citate a constatat că majoritatea pompelor din mai multe staţii de alimentare din Budapesta erau goale.

„O penurie parţială a produselor noastre ne afectează întreaga reţea, iar un sfert dintre benzinăriile noastre sunt complet goale”, a declarat Bacsa.

Penuria de carburant este cauzată de o scădere cu 30% a importurilor de carburant, precum şi de unele operaţiuni de mentenanţă într-una din rafinăriile MOL, care ar urma să dureze „mai multe săptămâni”, a precizat el.

Deficitul de import este o consecinţă a plafonării preţurilor la carburanţi impusă de guvern, ceea ce a determinat companiile străine să îşi reducă livrările de carburant către Ungaria, conform Asociaţiei Benzinăriilor Independente (FBSZ).

„Trebuie să se renunţe la plafonarea preţurilor”, a precizat FBSZ într-un comunicat transmis AFP.

În noiembrie 2021, Budapesta a decretat un preţ fix de circ 1,17 euro pe litrul de benzină fără plumb 95. Revizuit la fiecare trei luni, plafonul a fost prelungit ultima dată în septembrie şi rămâne în vigoare până la finalul anului.

Guvernul a afirmat că plafonarea preţurilor – la o serie de produse alimentare de bază, precum şi la carburant – vizează sprijinirea activităţii economice şi reducerea inflaţiei galopante pe care executivul o pune pe seama efectelor sancţiunilor UE împotriva Rusiei.

Inflaţia din Ungaria calculată la un an a ajuns la 21,6% în octombrie, cel mai ridicat nivel al său de după 1996 şi al treilea cel mai mare din UE, conform Eurostat.

Citește și : Xi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

Însă guvernatorul Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a explicat că „plafonările de preţuri la carburanţi şi la produsele alimentare au adăugat trei-patru puncte procentuale la inflaţie”, determinând comercianţii să majoreze preţurile la alte bunuri.

„Ele trebuie eliminate imediat”, a declarat luni, într-o comisie parlamentară, Matolcsy, considerat în general un aliat al lui Orban.