DISTRIBUIȚI
WOODTV.com

Harry, un băieţel de 4 ani, din Marea Britanie, a vrut o petrecere tematică de ziua lui și aceasta a fost ţinută online. Invitaţii la ziua de naştere şi animatorii au fost prezenţi prin intermediul aplicaţiei Zoom, scrie mediafax.

De ziua lui, Harry, un puşti de 4 ani, din Marea Britanie, şi-a dorit o petrecere ca-n Frozen. Părinţii s-au ocupat – au angajat inclusiv animatori, însă din cauza restricţiilor legate de de COVID-19, la ziua de naştere n-a venit nimeni. Aplicaţia Zoom a salvat situaţia.


Citește și : UE se va coordona pentru repatrierea cetăţenilor europeni blocaţi în străinătate

Cam 30 de copii au dat „join” şi toţi au înţeles de ce nu pot merge să îi spună „La mulţi ani” lui Harry.

„În mod normal, petrecerile au loc în altă parte, nu acasă. Dar dacă aceşti viruşi se plimbă peste tot, nu poţi mergi afară, aşa că trebuie să stăm acasă”, a spus o fetiță invitată la petrecere.

Suprinzător, tehnologia i-a pus puţin în încurcătură pe puşti, mai ales când au cântat „La mulţi ani”.

„Harry ne-a cerut o petrecere tematică cu Frozen încă din decembrie, aşa că am numărat nerăbdători zilele până să vină ziua lui şi faptul că am reuşit să o avem e de necrezut. Şi faptul că nimeni n-a mai făcut asta a fost minunat”, a spus mama lui Harry.

Citește și : Instituţiile UE iau măsuri pentru achiziţionarea de echipamente medicale vitale

Şi artiştii implicaţi au fost extrem de încântaţi.

„Am observat că n-au fost distraşi, pentru că atunci când eşti la o petrecere, sunt baloane şi se întâmplă lucruri peste tot, dar aici au fost foarte concentraţi. Cred că pentru că sunt foarte obişnuiţi să privească ecrane. Au fost foarte concentraţi la noi”, au mărturisit artiștii.

Animatorii speră să mai fie solicitaţi şi pentru alte petreceri de acest gen, pentru că toate cele tradiţionale au fost anulate pentru moment.