DISTRIBUIȚI
Sky News

În doar o lună, coronavirusul a devenit a treia cauză principală de deces în Statele Unite, potrivit unui medic din San Diego şi datelor Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), relatează joi DPA, potrivit agerpres.

COVID-19 ucide în prezent 748 de persoane pe zi în SUA, a declarat doctor Maria Danilychev, citând date de la Worldometers.info. Doar bolile cardiovasculare (1.774 decese pe zi) şi cancerul (1.641 decese pe zi) ucid zilnic mai multe persoane decât coronavirusul, arată datele CDC.


Citește și : Merkel extinde măsurile de distanţare socială în Germania până după Paşte

Potrivit datelor compilate de Danilychev, medic din San Diego, numărul deceselor în urma coronavirusului l-a depăşit pe cel cauzat de Alzheimer, accident vascular cerebral, boli pulmonare cronice şi accidente.

Datele CDC din 2017 arată că peste 647.000 de oameni mor anual din cauza bolilor cardiovasculare şi alte 599.000 îşi pierd viaţa anual în urma cancerului. Accidentele, care anterior erau a treia cauză de deces, provoacă anual 169.000 de morţi, potrivit CDC.

Citește și : Putin a dat undă verde pentru a se institui starea de urgenţă în Rusia

O simulare prezentată săptămâna aceasta într-o conferinţă la Casa Albă, privind răspândirea noului coronavirus, a indicat faptul că numărul deceselor cauzate de COVID-19 în SUA ar ajunge la un număr cuprins între 100.000 şi 240.000. „Vom traversa două săptămâni foarte, foarte dificile”, a spus preşedintele american Donald Trump. „Vor fi trei săptămâni cum n-am mai văzut vreodată”, a adăugat el.

5.119 persoane din Statele Unite au murit din cauza COVID-19, conform unui nou bilanţ al Universităţii Johns Hopkins dat publicităţii miercuri noaptea, citat de Xinhua. La nivel mondial au fost înregistrate peste 937.170 cazuri de infectare şi 47.235 de decese, potrivit aceleiaşi surse.