DISTRIBUIȚI
Kurier

Cancelarul austriac ales Sebastian Kurz şi-a reafirmat angajamentul faţă de Uniunea Europeană, spunând că ”guvernul său va fi unul european, sau el nu va exista”, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Kurz a făcut declaraţiile respective într-un interviu publicat vineri de cotidianul italian Corriere della Sera, în care liderul Partidului Popular Austriac (OeVP, conservator) nu a manifestat regrete în legătură cu controversata alianţa a partidului său cu formaţiunea politică de extrema dreaptă Partidul Libertăţii (FPOe).


”Pot să vă spun că împărtăşim multe cu FPOe în legătură cu chestiunile referitoare la reducerea taxelor, relansarea economiei noastre la nivelul UE şi lupta împotriva migraţiei ilegale”, a declarat Kurz.

Citeşte şi: Canada va despăgubi cu zeci de milioane de dolari trei persoane acuzate pe nedrept de terorism

Prima rundă de negocieri între OeVP şi FPOe pentru formarea unui nou guvern a demarat miercuri, când Kurz şi liderul OeVP, Heinz-Christian Strache, s-au declarat mulţumiţi în legătură cu rezultatul discuţiilor.

Kurz a câştigat alegerile după ce a adoptat multe dintre ideile din politica FPOe privind limitarea imigraţiei şi şi-a reafirmat opinia potrivit căreia nu ar trebui aduşi refugiaţi în Europa.

”De la început, poziţia mea a fost clară: (de a adopta) o linie dură împotriva migraţiei ilegale. Cred încă faptul că migranţii care iau calea mării din Libia sau din altă parte a Africii de Nord ar trebui salvaţi, dar să nu fie aduşi pe teritoriul italian sau grec şi apoi să fie transferaţi în Europa Centrală. Ei ar trebui ajutaţi şi ţinuţi în siguranţă în afara graniţelor europene, dacă este posibil chiar pe insule, dar aproape toţi să fie trimişi înapoi (în ţările lor) cât mai repede posibil”, a declarat Kurz.

DPA notează că o coaliţie de dreapta între OeVP şi FPOe va pune capăt unui deceniu de coaliţii centriste în Austria.