DISTRIBUIȚI

Circa zece membri ai echipajului de la bordul primei nave de croazieră care a acostat în Grecia după instituirea măsurilor de izolare din cauza epidemiei de COVID-19 au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, a anunţat luni Garda de coastă elenă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cu 922 de pasageri la bord, nava Mein Schiff 6, aflată sub pavilion maltez şi care aparţine de tour-operatorul german TUI, a fost ancorată luni dimineaţă în apropierea insulei Milos din arhipelagul Cicladelor, a declarat o purtătoare de cuvânt a Gărzii de coastă.


Citește și: India SARE de 6 milioane de cazuri de coronavirus

Aproximativ 150 dintre cei 666 membri ai echipajului au fost testaţi, dintre care aproximativ zece au ieşit pozitivi la noul coronavirus, a adăugat ea.

„Ei au fost izolaţi la bordul navei şi aşteptăm instrucţiuni de la Agenţia de Sănătate Publică cu privire la locul unde ar trebui să ajungă nava”, a mai spus ea.

Citește și: Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în anul alegerii sale. Reacția președintelui american vine imediat: ‘Fake news’!

Pasagerii sunt toţi sănătoşi şi obţinuseră permisiunea de îmbarcare, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Nava de croazieră, prima care a revenit în apele greceşti de la instituirea măsurilor de izolare la sfârşitul lunii martie, a acostat în portul Heraklion la jumătatea lunii septembrie şi a plecat duminică seara în direcţia Pireu, portul din Atena.