DISTRIBUIȚI
YouTube

Numărul contaminărilor cu noul coronavirus este în creştere în Mexic, unde autorităţile se pregătesc ca, de luni, să înceapă ridicarea restricţiilor impuse, pentru a reporni astfel gradual economia, scrie agerpres.

Autorităţile mexicane au anunţat vineri seară un număr record de contaminări depistate în decurs de 24 de ore, 2.437 – cele mai multe cazuri zilnice înregistrate până acum, potrivit AP.


Citește și : OMS a anunţat că studiază posibile legături între COVID -19 şi maladia Kawasaki

Vineri a fost a doua zi consecutivă în care au fost depistate peste 2.000 de cazuri.

Cifrele demonstrează că aici nu a fost atins vârful epidemiei. Totalul infecţiilor a depăşit 45.000.

Numărul deceselor raportate vineri a fost de 290, în scădere faţă de vârful de săptămâna aceasta – marţi, 353. Bilanţul prezent este de 4.767.

Preşedintele Andrés Manuel López Obrador a transmis că lupta împotriva coronavirusului depinde de continuarea distanţării sociale în numeroase regiuni, în timp ce în cazul unora va fi reluată activitatea luni.

Citește și : Trump speră că se va găsi un vaccin până la sfârşitul anului, ‘poate înainte’

„Ne aflăm în punctul în care am început să avem mai puţine cazuri”, a spus preşedintele vineri. „Dar în aceste zile trebuie să fim mai atenţi, să nu relaxăm disciplina, să nu avem încredere în noi”, a completat el.

Mexic este doua cea mai mare ţară din America Latină, cu peste 126 de milioane de locuitori. În urmă cu o săptămână, Guvernul a spus că numărul real al contaminărilor este cu mult mai mare decât cel al cazurilor confirmate.