DISTRIBUIȚI

Preşedintele sud-coreean Moon Jae In i-a numit duminică pe principalul său consilier şi pe şeful serviciilor de informaţii emisari speciali pentru Coreea de Nord pentru vizita pe care o vor efectua săptămâna aceasta la Phenian, informează dpa, Reuters şi AFP.

Chung Eui Yong şi Suh Hoon vor pleca luni la Phenian cu un zbor direct special pentru două zile de convorbiri despre care este de aşteptat să se concentreze pe reluarea dialogului dintre Coreea de Nord şi Statele Unite ale Americii, a indicat biroul prezidenţial de la Seul, conform agerpres.


Din delegaţia de cinci membri face parte şi Chun Hae Sung, ministrul adjunct al unificării, a menţionat Yonhap.

Pe agenda discuţiilor se vor afla „crearea condiţiilor pentru dialogul Coreea de nord – SUA consacrat denuclearizării Peninsulei coreene şi dezvoltarea relaţiilor dintre Coreea de sud şi Coreea de nord”, a precizat secretarul de presă sud-coreean.

Citește și : Italia : S-au deschis urnele de vot pentru scrutinul legislativ. Alianța lui Berlusconi favorită

Delegaţii oficiale din Coreea de nord au participat atât la ceremonia de deschidere, cât şi la cea de închidere a recent încheiatei Olimpiade de iarnă de la Pyeongchang, la care au luat parte şi sportivi nord-coreeni.

În timpul dineului anual al presei desfăşurat la Washington, la care a participat în premieră sâmbătă – un eveniment unde glumele şi ironiile abundă de regulă -, preşedintele american Donald Trump a indicat, mai în glumă mai în serios, că SUA se vor întâlni cu Coreea de Nord, dar aceasta trebuie mai întâi să se „denuclearizeze”. „Ne vom întâlni şi vom vedea dacă se întâmplă ceva pozitiv”, a adăugat el.

Nu se ştie deocamdată dacă Trump a glumit sau chiar sunt iminente convorbiri oficiale între SUA şi Coreea de Nord. Luna trecută, vicepreşedintele american Mike Pence urma să se întâlnească în Coreea de Sud, în marja Jocurilor Olimice, cu oficiali nord-coreeni, dar aceştia au anulat întâlnirea în ultimul moment.

Sâmbătă, Coreea de Nord a reiterat că este dispusă să discute cu SUA, dar nu fără nicio condiţie.