DISTRIBUIȚI
Daily Express

Coreea de Nord a atenţionat Australia în legătură cu „acţiunile sale periculoase de raliere zeloasă la delirantele provocări politice şi militare” ale SUA împotriva regimului de la Phenian, informează sâmbătă agenţia de presă dpa. 

„Provocările agravează situaţia din Peninsula Coreeană aflată într-o stare de nesiguranţă”, a anunţat agenţia de presă nord-coreeană KCNA, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.


„Ministrul de externe al Australiei şi-a exprimat personal susţinerea pentru situaţia în care SUA vor lua în calcul toate opţiunile, inclusiv folosirea forţei împotriva Coreei de Nord”, a subliniat KCNA.

Ministrul de externe şi cel al apărării ai Australiei, Julie Bishop şi Marise Payne au efectuat joi o vizită în localitatea Panmunjom situată la frontiera dintre Coreea de Sud şi cea de Nord şi apoi au avut întrevederi cu omologii lor sud-coreeni la Seul.

Cei patru miniştri au dat vineri publicităţii un comunicat în care i-au cerut Phenianului să se abţină de la acţiuni provocatoare şi să renunţe la programele sale balistic şi nuclear.

„Dacă Australia va continua să urmeze SUA, exercitând presiuni militare, economice şi diplomatice împotriva Coreei de Nord în pofida atenţionărilor repetate, ea nu va putea evita un dezastru”, a atenţionat KCNA.

Premierul Australiei a declarat luna trecută că executivul pe care îl conduce ia în considerare planuri pentru evacuarea cetăţenilor australieni din Peninsula Coreeană dacă ameninţările din partea Coreei de Nord vor continua, subliniind că ameninţarea unui război este acum la cel mai ridicat nivel din ultimii 60 de ani, după războiul din Coreea.