DISTRIBUIȚI

Coreea de Sud a făcut cele mai mari donaţii către Coreea de Nord din 2008, constând îndeosebi în alimente, prin intermediul programelor ONU de ajutor pentru vecinul său de la nord, în contextul unor alerte potrivit cărora milioane de dolari sunt încă necesari pentru a suplini penuria de hrană, relatează miercuri agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Seulul şi-a respectat promisiunea de a dona 4,5 milioane de dolari Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU şi a anunţat că oferă de asemenea 50.000 de tone de orez Phenianului.


Citeşte şi: Trump şi-a lansat campania pentru prezidenţialele din 2020

Coreea de Nord a anunţat că se confruntă cu o secetă şi agenţiile ONU de ajutor au indicat că producţia alimentară a scăzut ”dramatic” anul trecut, punând într-o situaţie de risc peste 10 milioane de nord-coreeni.

”Aceasta este cea mai mare donaţie din partea Republicii Coreea pentru PAM RPDC din 2008 şi va ajuta între 1,5 milioane şi 2 milioane de copii, femei însărcinate şi mame care alăptează”, a declarat un purtător de cuvânt al PAM, Herve Verhoosel, într-un comunicat, referindu-se la activitatea agenţiei în Coreea de Nord, denumită oficial Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC), adăugând că va fi nevoie însă de mai multe ajutoare pentru a suplini deficitul.

Citeşte şi: Apropiaţii lui Juan Guaido sunt anchetaţi în Venezuela pentru deturnare de fonduri

”PAM estimează că cel puţin 300.000 de tone de alimente, în valoare de 275 milioane de dolari, sunt necesare pentru a creşte asistenţa umanitară pentru persoanele cele mai afectate de pierderile semnificative de recolte, sezoane de-a rândul”, a afirmat Verhoosel.

Coreea de Nord este sub sancţiuni internaţionale stricte din cauza programelor sale de arme nucleare şi rachete balistice, precizează Reuters.