DISTRIBUIȚI

Sute de mii de elevi din Coreea de Sud au revenit la şcoală miercuri odată cu redeschiderea unităţilor de învăţământ din această ţară, care au rămas închise timp de peste două luni din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

Reluarea cursurilor şcolare a devenit posibilă şi datorită implementării unor măsuri preventive: verificarea temperaturii corporale, folosirea de geluri hidroalcoolice şi respectarea distanţării fizice.


Citeşte şi: Mahmoud Abbas RUPE toate acordurile cu SUA şi Israel

„E cu adevărat extraordinar să îmi revăd prietenii şi profesorii şi să fim din nou faţă în faţă, dar trebuie să respectăm cu stricteţe dispoziţiile de dezinfectare”, a declarat Oh Chang-hwa, un licean din Seul. „Sunt foarte îngrijorat, dar mă bucur cu adevărat să îi revăd”, a adăugat el.

Coreea de Sud ocupa la un moment dat locul al doilea în topul celor mai afectate ţări din lume de maladia COVID-19, fapt care a determinat autorităţile locale să nu permită revenirea elevilor în şcoli după vacanţă, la începutul lunii martie.

Această ţară a atacat problema epidemiei adoptând o strategie de depistare amplă, căreia i-a consacrat resurse uriaşe şi care a fost lăudată pe plan internaţional, fiind considerată un model de acţiune în astfel de cazuri.

Aproximativ 440.000 de elevi din clasele liceale terminale, care vor susţine în decembrie un examen crucial pentru admiterea la universităţi, au fost primii care şi-au reluat cursurile. Ei vor veni la şcoală în fiecare zi. Elevii din clasele mai mici, care vor reveni progresiv în şcoli în săptămânile viitoare, vor alterna prezenţa în clase şi cursurile predate online.

Elevii trebuie să îşi cureţe cu regularitate băncile şi să respecte o distanţă minimală între ei. Anumite clase au fost echipate cu bariere de protecţie între cursanţi.

Însă 66 de şcoli din Incheon, localitate aflată în apropiere de Seul, au fost închise după redeschiderea lor întrucât doi elevi au fost diagnosticaţi în calitate de purtători ai noului coronavirus, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor educative municipale.

Incidentul ilustrează provocările ridicate de revenirea elevilor la şcoală.

„Îngrijorările referitoare la apariţia unor eventuale mici focare de infecţie rămân în continuare şi nimeni nu poate să prezică situaţiile care ar putea să apară în şcoli”, a prevenit ministrul Educaţiei, Yoo Eun-hae.

Ministerul Educaţiei din Coreea de Sud a înfiinţat o celulă de criză, care funcţionează 24 de ore din 24, iar şcolile care depistează noi cazuri de infectare trebuie să se închidă imediat.

Totodată, autorităţile sanitare sud-coreene şi-au exprimat îngrijorarea miercuri după raportarea celei mai mari creşteri zilnice a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele nouă zile, precizează agenţia de presă Yonhap.

Marţi, 36 de cazuri noi au fost detectate, iar totalul contaminărilor a ajuns în această ţară la 11.110, potrivit Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor din Coreea de Sud (KCDC).

Noile focare au apărut în capitala ţării, Seul, inclusiv unul în spitalul Samsung, unde patru infirmiere au fost testate marţi pozitiv cu noul coronavirus.

Itaewon, un popular cartier din Seul, a devenit noul centru de luptă din Coreea de Sud împotriva maladiei COVID-19, după ce un bărbat infectat a vizitat mai multe cluburi de noapte pe 2 mai. Mii de alte persoane s-au aflat în acele cluburi în noaptea respectivă.

Citeşte şi: Netanyahu cere o derogare în procesul său de corupţie

Până acum, 193 de persoane care s-au aflat acolo – sau care au intrat ulterior în contact cu acel bărbat – au fost testate pozitiv cu COVID-19.

Oficialii sud-coreeni s-au bazat pe testarea intensivă pentru a controla focarul şi au testat 60.000 de persoane după incidentul din Itaewon.

Bilanţul deceselor asociate maladiei COVID-19 nu s-a modificat în această ţară şi a rămas la 263.