DISTRIBUIȚI
REUTERS

Coreea de Sud a anunţat joi că va rezilia acordul asupra schimbului de informaţii militare pe care-l avea semnat cu Japonia, pe fondul tensiunilor diplomatice şi comerciale între cei doi aliaţi ai Washingtonului, informează AFP, potrivit agerpres.

Seulul „a decis să pună capăt” acordului cunoscut sub numele de GSOMIA, a anunţat Kim You-geun, prim-adjunct al directorului Biroului pentru Securitate Naţională de pe lângă Preşedinţia sud-coreeană. „Vom notifica guvernul japonez prin intermediul unui canal diplomatic”, a adăugat acesta.


Citește și: Justin Trudeau: Canada ‘nu va ceda’ în fața Chinei

Japonia şi Coreea de Sud sunt doi aliaţi foarte apropiaţi ai Statelor Unite în faţa ameninţării reprezentate de Coreea de Nord, care deţine arma nucleară, şi împotriva unei Chine ce îşi afirmă din ce în ce mai mult ambiţiile mondiale.

Dar relaţia dintre Tokyo şi Seul este afectată de zeci de ani de diferende istorice moştenite de pe vremea când peninsula era o colonie japoneză (1910-1945).

Citește și: Trump spune că ‘niciun președinte’ american nu a ajutat Israelul la fel de mult ca el

La începutul lui august, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a condamnat vineri decizia „iresponsabilă” a Tokyo de a şterge Seulul de pe o listă de state ce primesc tratament preferenţial în relaţiile comerciale, ameninţând Japonia cu represalii. „Această acţiune egoistă va provoca daune enorme economiei mondiale prin perturbarea canalului mondial de aprovizionare”, a declarat Moon, atenţionând că Seulul îşi va „întări treptat” răspunsul.

Acordul General de Securitate asupra Informaţiilor Militare (GSOMIA) le permitea celor două state să partajeze direct informaţii clasificate asupra programelor militare ale Coreei de Nord, şi nu prin intermediul SUA cum au făcut până la momentul semnării lui, în 2016, în virtutea unui pact trilateral semnat în 2014. Acordul trebuia reînnoit anual, la 24 august.