DISTRIBUIȚI
AFP/Getty

Coreea de Sud a raportat vineri 2.434 de noi cazuri de COVID-19, cu aproape 700 mai multe decât în ziua precedentă, o cifră record de la începerea pandemiei şi înregistrată după una dintre principalele perioade festive din această ţară asiatică, relatează EFE, potrivit agerpres.

Dintre noile contagieri, 2.416 s-au înregistrat la nivel local iar celelalte 18 au fost detectate la călători proveniţi din străinătate, potrivit Agenţiei de Prevenire şi Control al Bolilor Infecţioase (KDCA).


Citeşte şi: Carles Puigdemont a fost ARESTAT în Italia – Black News

Regiunea capitalei (formată din Seul, localitatea învecinată Incheon şi din provincia Gyeonggi) a înregistrat un nou record zilnic de contagieri de la începerea pandemiei, cu 1.747 de noi cazuri, reprezentând 72,3 % din total.

Şi capitala Seul a raportat o cifră maximă de cazuri cu 903 contagieri în ultimele 24 de ore.

Aceste cifre sunt anunţate după ce miercuri s-a încheiat o perioadă festivă de cinci zile cu prilejul „Chuseok”, festivalul recoltei, care se sărbătoreşte în familie şi presupune deplasări a milioane de persoane în întreaga ţară.

Deşi Coreea de Sud este unul din statele care a controlat cel mai bine pandemia (însumând în total 2.434 de decese şi 267.000 de contagieri) ritmul lent al vaccinărilor ca urmare a încetinirii furnizării la nivel global şi răspândirii variantei Delta au făcut ca ţara să înregistreze în ultimele 80 de zile o medie de 1.000 de cazuri zilnice.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un supermarket din Tennessee: Un mort şi 12 răniţi! – Black News

În prezent, 72,3 % din populaţie a primit cel puţin o doză, în timp ce 44 % este vaccinată cu schema completă, deşi guvernul speră să se ajungă la 70 % până la sfârşitul lunii octombrie.

Luni 27 septembrie, autorităţile sanitare prevăd să anunţe lansarea unei campanii de vaccinare a minorilor, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, şi a femeilor însărcinate, în ultimul trimestru al anului acesta.