DISTRIBUIȚI

Coreea de Nord avertizează că va depune eforturi suplimentare de apărare a suveranității sale dacă chestiunea testelor balistice efectuate de Phenian va fi discutată în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, la cererea Germaniei, Franței și Marii Britanii, a declarat un oficial nord-coreean, potrivit mediafax.

Kim Song, ambasadorul Coreei de Nord la ONU, a afirmat luni că SUA se află în spatele cererii țărilor europene de discutare a subiectului testelor balistice nord-coreene în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate, programată marți.


Citește și : UE aşteaptă ‘realism şi claritate’ din partea Londrei în privinţa Brexit

„Știm bine că Statele Unite se află în spatele acțiunilor impure ale Marii Britanii, Franței și Germaniei”, a afirmat Kim, relatează agenția Yonhap, citând Reuters. „Statele Unite și adepții săi ar trebui să țină cont de faptul că dacă ridică problema măsurilor noastre de auto-apărare la ședința Consiliului de Securitate al ONU va spori și mai mult dorința noastră de a ne apăra suveranitatea,” a adăugat oficialul.

Cererea celor trei țări europene vine după ce, săptămâna trecută, Coreea de Nord a testat o rachetă balistică lansată de pe un submarin.

Citește și : Franţa avertizează că islamiștii vor profita de retragerea trupelor americane din nordul Siriei

Testul a avut loc cu puțin timp înainte de reluarea temporară a negocierilor între SUA și Coreea de Nord pe tema denuclearizării. Însă oficialii de la Phenian au întrerupt negocierile, dând vina pe SUA pentru că nu a adus noi propuneri privind depășirea impasului în relațiile dintre cele două state.

De asemenea, regimul de la Phenian a amenințat că va renunța la un moratoriu autoimpus privind efectuare de teste cu arme atomice și rachete intercontinentale.