DISTRIBUIȚI
REUTERS

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă miercuri cu uşile închise pentru a discuta despre ultimele tiruri de rachete balistice efectuate de Coreea de Nord, care provoacă îngrijorarea membrilor săi cu privire la această „ameninţare majoră” pentru pace, potrivit ambasadorului francez la Naţiunile Unite, Nicolas de Riviere, citat de AFP, potrivit agerpres.

Această sesiune a fost solicitată de Estonia şi Franţa. În trecut, astfel de reuniuni de urgenţă după tiruri nord-coreene s-au încheiat adesea cu publicarea unei declaraţii comune a membrilor europeni ai Consiliului de Securitate.


Citeşte şi: PROTESTE violente în Slovenia împotriva paşapoartelor de vaccinare – Black News

„Cu toţii am condamnat ceea ce s-a întâmplat, testele. Toată lumea este foarte îngrijorată de această situaţie”, a declarat unor jurnalişti Nicolas de Riviere, ambasadorul francez la ONU, la finalul întâlnirii care a durat trei sferturi de oră.

„Este o ameninţare majoră la adresa păcii şi securităţii, este o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului”, a adăugat el, menţionând că rachetele au căzut „în zona economică exclusivă a Japoniei”.

„Desigur, avem nevoie de un dialog politic, de o soluţie politică, dar condiţia prealabilă este respectarea de către Coreea de Nord a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a continuat diplomatul.

Tirurile nord-coreene reprezintă „o ameninţare pentru regimul de neproliferare, pentru lume, pentru vecinii Coreii de Nord, Coreea de Sud, Japonia. Înţelegem pe deplin preocupările din această regiune şi îndemnăm Coreea de Nord să se conformeze” rezoluţiilor ONU şi „să reia negocierile”, a insistat Nicolas de Riviere.

El a precizat că nu este prevăzut niciun proiect de declaraţie comună în Consiliu.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în China (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Într-un comunicat dat publicităţii la Londra, ministerul de externe britanic a condamnat, aşa cum făcuseră anterior Statele Unite, „o încălcare clară” a rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi „o ameninţare la adresa păcii şi securităţii regionale”. „Îndemnăm Coreea de Nord să se abţină de la orice nouă provocare şi să reia dialogul cu Statele Unite”, a adăugat comunicatul.

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au efectuat amândouă tiruri de rachete miercuri în ceea ce pare a fi o cursă a înarmărilor între cele două ţări tehnic aflate în continuare în război.