DISTRIBUIȚI
iStock

Coreea de Nord a promis luni un răspuns militar „susţinut, ferm şi zdrobitor” la exerciţiile militare comune desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud, a informat agenţia de presă de stat nord-coreeană KCNA, citată de AFP, potrivit agerpres.

Noul avertisment survine după un număr record de lansări de rachete nord-coreene în ultimele zile ca răspuns la exerciţiile „Vigilant Storm” (Furtună Vigilentă), cele mai ample manevre aeriene comune efectuate vreodată de Seul şi Washington.


Citeşte şi: Putin ŞTIE! Cablurile submarine sunt călcâiul lui Ahile al Occidentului – Black News

Într-un comunicat, statul-major general al armatei populare coreene a afirmat că aceasta din urmă „va continua să răspundă tuturor exerciţiilor de război anti-RPDC ale inamicului cu măsuri militare practice susţinute, hotărâte şi zdrobitoare”.

Recentele teste cu rachete balistice ale Coreei de Nord constitue un „răspuns clar” la exerciţiile comune SUA-Coreea de Sud, se mai arată în comunicat.

„Cu cât provocările militare ale inamicului vor continua, cu atât armata populară coreeană le va contracara mai temeinic şi mai nemilos”, potrivit sursei citate.

Sute de avioane de război americane şi sud-coreene – inclusiv puternicele bombardiere grele B-1B – au luat parte la exerciţiile „Vigilant Storm” (Furtună Vigilentă), desfăşurate în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie. A fost pentru prima dată din decembrie 2017 când B-1B s-au aflat în peninsula coreeană.

Citeşte şi: SUA: Ce trebuie ştiut despre ‘midterms’ – Black News

Potrivit statului-major sud-coreean, scopul acestor manevre a fost acela de a demonstra „capacitatea şi pregătirea de a răspunde ferm oricărei provocări din partea Coreei de Nord”.

În timpul desfăşurării acestor exerciţii, Coreea de Nord a lansat câteva zeci de rachete balistice în mare, dintre care una a căzut în apropierea apelor teritoriale ale Coreei de Sud. Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a denunţat în acest context o „invazie teritorială de facto”.