DISTRIBUIȚI
KGMA

Coreea de Nord a lansat marţi două „proiectile neidentificate” în direcţia mării, a anunţat agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, într-un moment în care Phenianul a propus reluarea negocierilor cu Washingtonul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste proiectile au fost lansate spre est din provincia Pyongan de Sud, în centrul Coreii de Nord, a precizat Yonhap citând statul-major sud-coreean.


Citeşte şi: Boris Johnson IGNORĂ legea şi nu va cere o nouă amânare a Brexitului

Luni, Coreea de Nord a făcut cunoscut că doreşte să aibă întâlniri de lucru la sfârşitul lui septembrie cu SUA, în contextul în care negocierile între cele două părţi privind denuclearizarea peninsulei au ajuns într-un punct mort.

Cele două ţări au declanşat un dialog inedit după întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un din iunie 2018, de la Singapore. Însă cel de-al doilea summit al lor, din februarie, de la Hanoi, s-a soldat cu un eşec şi negocierile au fost oprite de atunci, în pofida promisiunii unei relansări rapide făcute de preşedintele american şi de liderul nord-coreean cu prilejul celei de a treia întrevederi a lor, din iunie, de la frontiera dintre cele două Corei.

Citeşte şi: Trei membri ai echipajului de pe cargoul eşuat în Atlantic au fost salvaţi (VIDEO)

În ultimele săptămâni, Phenianul şi-a intensificat tirurile cu rachete cu rază scurtă de acţiune, calificate drept „provocări” de responsabili americani.