DISTRIBUIȚI
afp

  Coreea de Nord a lansat vineri două rachete cu rază scurtă de acţiune dintr-un tren, a declarat sâmbătă presa de stat, acesta fiind al treilea test de la începutul anului, în pofida noilor sancţiuni americane, transmite AFP, potrivit agerpres.   

Testele fost organizate pentru a „verifica şi judeca controlul procedurilor de acţiune ale regimentului feroviar”, a informat agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA.


Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Lansarea de vineri a survenit după decizia de miercuri a Washingtonului de a impune noi sancţiuni financiare unui grup de cinci cetăţeni nord-coreeni, în urma testelor anterioare cu rachete prezentate de către autorităţile de la Phenian ca fiind hipersonice.

Lansarea de vineri „a demonstrat o manevrabilitate sporită şi o rată de succes ridicată”, potrivit KCNA.

S-au purtat discuţii „despre stabilirea unui sistem de operare a rachetelor pe calea ferată în toată ţara”, a adăugat sursa citată.

Testele au avut loc la orele 14:41 şi 14:52 (05:41 şi 05:52 GMT), iar rachetele au parcurs o distanţă de 432 de kilometri la o altitudine de 36 de kilometri spre estul peninsulei coreene, conform informaţiilor furnizate de conducerea armatei sud-coreene.

A fost a treia testare de armament în Coreea de Nord în această lună, după două teste hipersonice reuşite, potrivit Phenianului, primul pe 5 ianuarie şi apoi al doilea, supravegheat personal de liderul Kim Jong Un, pe 11 ianuarie.

Ca răspuns, Statele Unite au impus noi sancţiuni. Regimul nord-coreean acuză însă Statele Unite că escaladează în mod intenţionat situaţia.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

Dialogul dintre Phenian şi Washington rămâne blocat după ce discuţiile dintre liderul Kim Jong Un şi preşedintele Donald Trump s-au întrerupt în 2019.

Coreea de Nord a efectuat pentru prima dată un test cu o rachetă lansată dintr-un tren în septembrie 2021.